S-ar parea, ca sa-mi exprim de la inceput incertitudinea, sau – am putea spune – lasând si certitudinii o sansa importanta, ca istoria, la un moment dat, poate fi privita si ca un sir de evenimente repetabile, aproximativ asemanatoare, doar detaliile fiind altele, ceea ce n-ar infirma esenta afirmatiei. Da, istoria se repeta, desi are pretentia ca nu. Stie toata lumea asta si totusi…
Cândva, pe vremea comunistilor, era ca un fel de act de temeritate sa spui bancuri impotriva regimului; peretii aveau urechi. Turnatorii se aflau pretutindeni, asa ca astia rai de gura, printre care ma numaram si eu, ne luam masuri de siguranta. De fapt inutile, pentru ca s-a dovedit mai apoi, dupa caderea regimului comunist ca de naravul de „a turna” la secu n-au scapat nici macar amicii „de incredere”. Dar treaca de la mine, asa e viata la români.
Odata, ca sa-mi spuna cineva un banc, fara martori, la o cabana, era iarna, m-a chemat afara sa alergam pe soseaua in serpentine de la Cheile Bicazului, unde ne aflam cu studentii la un curs de schi.
Bancul era:
Cica in Uniunea Sovietica s-a stricat masina comunista; nu mai mergea; gâfâia, dadea rateuri, suspensiile lasate, combustibilul murdar; incercarile de a o repara dadusera gres. Situatia era critica; s-a intrunit Biroul Politic, ce-i de facut, masina comunista statea pe butuci, rugina cuprindea caroseria, ideologii nu gaseau nicio solutie. Atunci s-a luat hotarârea sa fie chemat Marx, cel ce o inventase. Vine Marx, o cerceteaza atent, clatina capul a neputinta: N-o mai recunosc, zice, eu v-am lasat alta masina, prea ati transformat-o, prea multe modificari, va salut! Si pleaca.
Sa-l chemam pe Engels, a hotarât Biroul Politic, poate se pricepe, el a fost umanistul sistemului. Vine Engels, sta de vorba cu soferul, ca una, ca alta, care sunt simptomele, face anamneza, mediteaza si pleaca suparat.
Sa-l chemam pe Lenin, hotaraste Biroul Politic, el a fost revolutionarul pragmatic, a pus in opera comunismul, cu siguranta ca ne poate da o mâna de ajtor. Toate sperantele noastre sunt in Lenin.
Vine Lenin, creierul revolutiei, ridica capota si incepe sa asculte motorul cu stetoscopul, ceceteaza atent cablajele si butoanele; trece o zi, trece a doua si Lenin mediteaza; apoi convoaca Biroul Politic si rezuma concluzia: Pai cum sa mearga, prostilor, daca ati bagat tot curentul la clacson!
Credulii de noi, eram convinsi ca vorbaria demagogica ar fi fost proprie doar regimurilor totalitare; ca propaganda desantata, de care ni se facuse greata, ar fi o inventie diabolica a comunismului. Cum avea sa functioneze eficient o societate bazata doar pe vorbe, minciuni, promisiuni, linguseli partinice, zgomote ale gurii, tipete autoritare, apanaj al analfabetilor cu dosare „curate”, discursuri megalomane?
Istoria se repeta azi; românii au ramas aceeasi, ma refer la politicieni, la conflictualul, maleficul nostru inca Presedinte autoritarist si abuziv, la campania electorala pentru Europarlamentare confiscata de Domnul Basescu, acest al II-lea Voda al poporului care, ca Ceausescu, cu regimul lor de trista amintire baga si baga tot curentul la clacson, conferind o noua stralucire demagogiei si populismului gretos si mincinos, nerusinat… Presedintele iese continuu pe sticla cu meschinele lui rafuieli, cu etichetari degradante pe fruntea posibililor candidati la sefia statului din toamna. Presedintele denigreaza, ataca, e ingrijorat de scaderea in sondaje, arunca pe piata media dezinformari, batjocoreste ca la usa cortului. Presedintele vrea sa fie buricul pamântului instaurând un climat de circ, vrea sa sugereze ca el e salvatorul patriei. Mahalageala. Machiavelisme.
Dumnealui canalizeaza, ca in bancul relatat ceva mai inainte, toate energiile natiunii la clacson…
Istoria se repeta.
Ovidiu GENARU
