Programul “Prima Casă”, gândit de Guvern să dezgheţe atât piaţa imobiliară cât şi pe cea bancară, nu a făcut până acum decât să scumpească locuinţele.Cel puţin asta s-a întâmplat în Capitală, unde, potrivit Imopedia.ro, vânzătorii de locuinţe au început să crească, din luna mai, preţurile solicitate, după ce au remarcat intensificarea interesului potenţialilor cumpăratori ca urmare a introducerii programului „Prima casă”.
” Conform bazei noastre de date Imopedia.ro, din mai şi până acum preţul mediu al apartamentelor din Bucureşti a crescut cu 4%. În zona de sud rata de creştere a preţurilor este de aproape trei ori mai mare decât media pe Bucureşti, ajungând la 10%. Punctual, există însă proprietari care au pretenţii mult peste medie,«umflând» preţurile şi cu peste 35%”, se arată într-un comunicat al site-ului imobiliar.
De exemplu, pentru un apartament de două camere confort 2, cu o suprafaţă de 38 de metri pătraţi, în zona Brâncoveanu, se cereau în aprilie 37.000 euro, iar în prezent 50.000 euro.
Alte exemple, din baza de date postată pe site-ul imobiliar, arată că un apartament cu două camere pe Şoseua Olteniţei, care în perioada aprilie – mai era evaluat de proprietar la 55.000 euro, iar preţul actual este de 67.000 euro, şi o locuinţă cu două camere în zona Emil Racoviţă, cu un preţ de 52.000 euro în luna mai, iar în iulie de 60.000 euro.
Astfel, între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lui iulie, în zona de sud a Capitalei apartamentele s-au scumpit cu 4% în luna iunie faţă de mai şi cu încă 6%, în iulie faţă de iunie.
De asemenea, în ultimele două luni, preţurile apartamentelor din partea de est au crescut cu 5% – 2% în iunie şi încă 3% în iulie, iar în vest cu 4%.În schimb, în zonele centrale şi de nord preţurile apartamentelor au mai scăzut în medie cu 4-5% în iunie şi iulie, în condiţiile în care majoritatea proprietarilor din aceste zone s-au reorientat spre închiriere, puţini mai fiind dispuşi să vândă.