Avertizare meteo de ploi si vijelie

Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului a trimis catre 33 de prefecturi, marti dimineata, atentionarea meteorologica de Cod galben de ploi si vijelii valabila de marti pâna vineri. Atentionarea a fost trimisa prefecturilor judetelor Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Buzau, Caras-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovita, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iasi, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Satu-Mare, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Vâlcea, Vaslui si Vrancea, informeaza Ministerul Mediului. Meteorologii au emis o atentionare Cod galben de ploi si vijelii, valabila de marti, ora 18.00, pâna vineri, ora 9.00. “Instabilitatea atmospherica va fi accentuata în regiunile din vestul, sud-vestul, nordul si centrul tarii, precum si în zonele montane si se va caracteriza prin averse, descarcari electrice, intensificari ale vântului ce vor avea si aspect de vijelie si izolat caderi de grindina”, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie. Ploile vor fi torentiale, în unele zone, iar cantitatile de apa vor depasi local 25 de litri pe metri patrati si izolat 50 – 60 de litri pe metru patrat. Pe arii restrânse, astfel de fenomene vor fi posibile si în restul teritoriului.Pentru asigurarea unui management adecvat al situatiilor de urgenta potential generate de fenomenele meteorologice vizate, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Maior Constantin Ene” al judetului Bacau a dispus luarea unor masuri de catre presedintii comitetelor locale pentru situatii de urgenta, în vederea îmbunatatirii capacitatii de raspuns sI pregatirii comunitatilor locale.Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Maior Constantin Ene” al judetului Bacau va organiza controale în localitatile supuse atentionarii, în vederea monitorizarii cursurilor de apa, podurilor si podetelor, precum si a existentei permanentei la sediile primariilor.

Adauga un comentariu

*