Masteratul, doar la universităţile acreditate pe domeniul respectiv

master.jpgMasteratul va putea fi organizat numai de universităţile acreditate pe domeniul respectiv, a declarat, astăzi, liderul Federaţiei „Alma Mater”, Anton Hadăr. Acesta a precizat, pentru Mediafax, că vor exista cinci categorii de master: de aprofundare, interdisciplinar, complementar, de cercetare, de formare continuă, acesta din urmă aplicându-se atunci când o anumită firmă vrea să-şi şcolarizeze personalul într-o anumită direcţie. „Nu pot organiza master decât instituţiile care au acreditat domeniul respectiv”, a subliniat liderul sindical. Masteratul este încadrat drept studiu postuniversitar şi urmăreşte aprofundarea unor cunoştinţe dobândite, într-un anumit domeniu. Săptămâna trecută, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a discutat cu sindicaliştii din învăţământul preuniversitar pe tema legilor educaţiei. În această săptămână, discuţiile continuă cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi cu rectorii.
sursa: evz.ro

Adauga un comentariu

*