Initiativa de constituire a Asociatiei Zonei Metropolitane Bacau va continua chiar daca una din cele mai bogate comune din judet, Nicolae Bacescu, a hotarat sa nu participe la proiect.
„Raspunsul negativ al celor de la Nicolae Balcescu nu e un lucru pozitiv, mai ales de la o comuna cu potential – spune presedintele Consiliului Judeteasn Bacau, Dragos Benea. Insa Zona Metropolitana poate functiona si fara Nicolae Balcescu”.
Benea crede ca oficialitatile din comuna respectiva dau dovada de un patriotism local dus dincolo de logica.
„Avand in vedere ca pilonul principal in constituirea Zonei Metropolitane este Primaria Bacau, cred ca ei puteau trimite o persoana cu calitati de negociator care sa le explice ce-i cu Zona Metropolitana. Insa nu cred ca asta ar fi rezolvat problema” – a mai spus Dragos Benea.
Razvan BIBIRE