S.L.I. Bacau nu accepta disponibilizarile masive din invatamânt
„Vom ataca adresa Ministerului in justitie, ca fiind netemeinica si nelegala”

disponibilizari.jpgInspectoratul Scolar Judetean Bacau a fost somat, prin adresa M.E.C.I. nr. 38271 din 23.07.2009, sa se incadreze in limita a 10.506 posturi in anul scolar 2009 – 2010, ceea ce inseamna, strict aritmetic, ca urmeaza sa fie desfiintate 753 de posturi din cele existente la nivelul sistemului judetean de invatamânt. Asa cum am scris in editia precedenta a ziarului nostru, toate judetele au primit adresa respectiva, numarul posturilor care ar urma sa fie desfiintate fiind variabil de la un judet la altul. In consecinta, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a trimis, la rândul ei, fiecarei unitati scolare cu personalitate juridica, adresa nr.820/3 august 2009, in care, printre altele, se precizeaza ca „pentru incadrarea in numarul total de posturi la nivel de judet, incepând cu 01.09.2009, conducerile unitatilor de invatamânt cu personalitate juridica trebuie sa ia masuri pentru reducerea cu 20 la suta a numarului de posturi la personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic”. In adresa se face si precizarea ca procentul de 20 la suta se va aplica la numarul de posturi existent la 31 iulie 2009 la nivel de unitate cu personalitate juridica, incluzând si posturile de la unitatile de structura. Sindicatul Liber din Invatamântul Judetului Bacau – S.L.I. a reactionat prompt la cele doua adrese. Mai intâi, cum era si normal, s-a adresat Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, solicitându-i sa comunice temeiurile legale si criteriile de fundamentare potrivit carora a obligat Inspectoratul Scolar Judetean Bacau sa se incadreze in limita de 10.506 posturi. Gheorghe Manole Chirac – presedinte si Iulian Oprisan – vicepresedinte al S.L.I. Bacau, ne-au si detaliat motivele pentru care considera ilegala somatia Ministerului Educatiei. Consemnam mai jos câteva dintre motivatii. Este foarte proaspata Hotarârea Guvernului României prin care au fost aprobate cifrele de scolarizare pentru anul scolar 2009/2010 si aceasta HG nu a suferit modificari. Apoi, Legea Invatamântului sipuleaza foarte clar ca Ministerul Educatiei „organizeaza reteaua invatamntului de stat si propune Guvernului cifrele de scolarizare, pe baza studiilor de prognoza, cu consultarea unitatilor de invatamânt, a autoritatilor locale si a agentilor economici interesati”, ceea ce Ministerul Educatiei nu a facut. Nu au fost elaborate normative noi pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic din invatamântul preuniversitar care sa motiveze diminuarea numarului de norme si schimbarea raportului procentual intre personalul didactic de predare/personal nedidactic si, conform Contractului colectiv de munca unic la nivel ramura invatamânt – art.14 (1) -, aceste normative pot fi stabilite de Ministerul Educatiei numai dupa consultarea federatiilor sindicale reprezentative din invatamânt. „Concluzia noastra este aceea ca orice disponibilizare in temeiul adresei nr.38271/23.07.2009 a M.E.C.I. poate fi atacata in justitie ca netemeinica si nelegala, iar in cazul in care vor fi afectati membrii nostri de sindicat le vom asigura asistenta juridica necesara, a precizat vicepresedintele S.L.I. Bacau, Iulian Oprisan. De altfel, noi am trimis o adresa asemanatoare si inspectorului scolar general, prof.ing. Adrian Fuioaga, prin care l-am atentionat ca, in situatia in care I.S.J. Bacau are intentia sa aplice prevederile adresei Ministerului Educatiei in vederea disponibilizarii de personal vom ataca aceste demersuri in justitie”. (St.O.)

Comentarii

  1. liderii de sindicat bacauani si-au creat niste posturi caldute si din cand in cand fac valuri.E curios cum baiatul domnului Chiriac este jurist la SLI Bacau.Imi amintesc in ce mod a fost pus la zid Chiscop pentru a i se lua scaunul.Acum nu se fac abuzuti la sindicat? Cat despre vorbe……..

Adauga un comentariu

*