Federatia Româna de Fotbal a fost nevoita sa amâne prima etapa a campionatului Ligii 3, din cauza „haosului creat de multele echipe care nu s-au mai inscris in campionat”. Numarul echipelor care au picat barajul si au fost cooptate in esalonul al treilea nu a fost suficient pentru a acoperi golurile, astfel ca federalii si-au luat ragaz de o saptamâna pentru a reorganiza competitia.
La nivel de zvon, printre echipele incriminate de FRF se aflau Willy si Pambac, insa ambele formatii bacauane s-au inscris in campionat. Din fericire, ambele formatii merg inainte. Si ar fi fost pacat sa fie altfel, deoarece Willy si, mai ales, Pambac, au avut prestatii excelente in campionat.
La Willy, patronul formatiei, Vasile Paun, ne-a asigurat ca Pinguinii sai sunt inscrisi in campionat. Chestionat de parerea celor de la Mesagerul in aceasta privinta (formatia de L4 intentiona sa ocupe locul lui Willy, daca aceasta se retragea), Paun a declarat succint ca „e problema lor. Sa-si gaseasca loc, noi il avem pe-al nostru si nu ne-a fost usor pâna aici”.
La Pambac, antrenorul Costel Câmpeanu s-a declarat suprins de amânarea debutului L3. „Abia mai avem o saptamâna in plus pentru pregatire. Oricum eram destul de inghesuiti de termenele de rezolvare a formalitatilor. Trebuie sa inregistram la FRF si ultimele transferuri ale formatiei noastre”, a explicat Burebista.
CE al FRF a mai precizat ca Liga 2 va incepe pe 15 august, ora 11.00, asa cum se stabilise initial.