Au trecut ani de când se descompleta un „trio de aur” pe care românii se obişnuiseră să îl vadă constant pe micul ecran. În 1985 însă, Mihai Constantinescu şi Marius Ţeicu au rămas fără colega lor, Olimpia Panciu, atrasă de mirajul Occidentului. Acum, interpreta a revenit în România, şi-a relansat cariera pe scena Festivalului de la Mamaia, dar acele vremuri îi sunt proaspete în minte. Nici nu ar putea fi altfel, de vreme ce în primul cincinal al anilor 80 vedetei i s-a schimbat radical soarta: a cunoscut marea dragoste şi şi-a părăsit ţara natală. Iar dacă prima parte ar fi fost cea mai bună opţiune, interpreta fiind şi acum alături de omul iubit, a doua părea atunci o alegere perfectă. Deşi pentru nimeni nu este uşor să trăiască departe de rude şi de prieteni, mulţi voiau să scape din „lagărul comunist”. Chiar dacă aveau succes.
Pentru Olimpia Panciu, dragostea a venit de la ruşi. Deja îl cunoscuse pe Mircea Romcescu în studiourile TVR, simţise un fior văzându-l şi îi plăcea cum cântă. Dar Adrian a fost cel care i-a spulberat visele, spunându-i că fratele lui e însurat şi băiat serios. Şansa însă a făcut ca Mircea să divorţeze, iar în timpul unui turneu în Rusia, Olimpia şi-a împlinit visul de a fi împreună cu bărbatul de care se simţea atrasă. Dragostea lor avea să sufere o lovitură: în 1984, fraţii Romcescu au decis să părăsească România. Zis şi făcut! Mai grea a fost reîntregirea familiei. Olimpia a reuşit, până la urmă, să plece cu un contract fictiv, în care un tip din Oslo spunea că îi plăteşte 2000 de coroane pentru un spectacol. Omul nu avea nimic comun cu muzica, voia doar să-l ajute pe Mircea să îşi recupereze iubita. La început, cei de la ARIA nici nu au vrut să audă: „Ştiţi ceva? Noi nu ne vindem soliştii, aşa că nu vă dăm voie să plecaţi. Să vă dea un contract mai bine plătit!”. Dar în cele din urmă au cedat. Şi aşa a început aventura occidentală pentru interpretă şi pentru fraţii Romcescu. Cu părţi mai bune şi mai rele. Cu perioade în care aveau spectacole multe în cluburile de noapte din Copenhaga şi altele în care le era greu să aibă până şi bani ca să plătească chiria. Dar totul a trecut. Acum, Olimpia Panciu s-a reîntâlnit cu publicul din ţara natală, la Mamaia. Şi, la reîntoarcerea în România, a avut un şoc când, la piaţă, un vânzător a refuzat să îi vândă cinci cartofi, aşa cum era ea obişnuită să cumpere în Danemarca. Deh, când eşti la Bucureşti, trebuie să înveţi să faci ce fac românii…