Actiunile pentru un trafic rutier în siguranta în judetul Bacau au continuat, in ultimele doua zile, politistii din cadrul Serviciului Rutier Bacau fiind prezenti pe principalele artere ale judetului, în scopul depistarii celor care, prin conduita lor, pun în primejdie atât viata lor, cât si a celorlalti participanti la traficul rutier. În urma abaterilor constatate, politistii au retinut sase permise de conducere in vederea suspendarii, au retras sase certificate de înmatriculare si au aplicat 169 de sanctiuni contraventionale, în valoare de 34.260 lei. Cele mai multe sanctiuni contraventionale au fost aplicate pentru depasirea limitei legale de viteza, iar 31 de conducatori auto au fost sanctionati contraventional pentru nerespectarea prevederilor art. 36, pct.1, din O.U.G.195/2002. A fost depistat Petru B., de 29 ani, care a condus un autoturism in localitatea Bogdan Voda, cu viteza de 111 Km./h. A fost sanctionat contraventional si s-a dispus retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce. Marius M., de 28 ani, a condus un autoturism pe DN 2 – E 85, in localitatea Bogdan Voda, cu viteza de 115 Km./h, fiind si el sanctionat contraventional, dispunându-se si masura retinerii permisului de conducere.
Vasile D., de 29 ani, a condus un autoturism in localitatea Nicolae Balcescu, cu viteza de 104 Km./h. A fost sanctionat contraventional si s-a dispus retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce.
(D.M.)