Alianta DA 46%, PSD 24%, PRM 13%

Dacă s-ar duce la vot, 72% dintre subiecţi ştiu cu ce formaţiune politică ar vota. Comparativ cu luna ianuarie, ponderea indecişilor a scăzut cu 6%.
Acest fapt se datorează în mare măsură dezvăluirilor cazurilor de corupţie sau de alt gen care s-au derulat în a doua parte a lunii ianuarie, relevă datele Studiului Opiniei Publice (SOP), ediţia februarie 2006, prezentate astăzi de către Centrul de Analize şi Investigaţii Sociologice CIVIS.

Dintre cei care şi-au exprimat o opţiune, 46% ar vota Alianţa DA PNL-PD, aproape o pătrime ar vota PSD (24%), iar cealaltă pătrime ar vota PRM (13%), UDMR (6%), PNG (6%), PIN (2%), PPCD (1%), PC (1%) sau alt partid (1%).

Numeric electoratul Alianţei DA PNL-PD a crescut foarte puţin din contul indecişilor, în schimb a crescut mai mult electoratul PSD, PNG şi PIN; deşi procentual aceste modificări sunt în cadrul marjei de eroare. Comparativ cu luna ianuarie, ponderea electoratului Alianţei DA PNL-PD nu s-a modificat în mediul rural, în schimb a scăzut în mediul urban.

Referitor la PSD, în mediul rural ponderea electoratului a rămas aceiaşi (29%), iar în cadrul oraşelor cu peste 200.000 locuitori s-a mărit de la 11% la 16% dintre intenţiile de vot. Ponderea persoanelor ce au intenţia de a vota Alianţa creşte odată cu creşterea nivelului de studii al respondenţilor şi descreşte odată cu creşterea vârstei subiecţilor.

Referitor la PSD situaţia este inversă: ponderea persoanelor ce au intenţia de a vota PSD-ul descreşte odată cu creşterea nivelului de studii al respondenţilor şi creşte odată cu creşterea vârstei subiecţilor.

În ceea ce priveşte încrederea în personalităţi, Traian Băsescu se alfă pe primul loc, obţinând 55% din simpatiile populaţiei. Presedintele Basescu este urmat de Călin Popescu Tăriceanu, în care au încredere 28% dintre cetăţeni, de Mircea Geoana cu 28% şi Emil Boc cu 25%. Adrian Nastase, cu 15 procente, se situează sub Ion Iliescu (23%), Corneliu Vadim Tudor (22%), Gigi Becali (20%) şi Adriean Videanu (16%). în funcţie de intenţia de vot, cei care votează Alianţa DA PNL-PD au încredere în Traian Băsescu în proporţie de 81 la sută şi în Călin Popescu Tăriceanu în proporţie de 47 la sută.

Votanţii PSD-ului au încredere în Mircea Geoană în proporţie de 67 la sută, în Ion Iliescu în proporţie de 65 la sută şi în Adrian Năstase în proporţie de 51 la sută.

Votanţii PRM-ului au încredere în Corneliu Vadim Tudor în proporţie de 80 la sută. în rândul persoanelor cu studii superioare, ponderea persoanelor care au încredere în Traian Băsescu (60%) şi Călin Popescu Tăriceanu (27%) creşte, iar ponderea persoanelor care au încredere în Mircea Geoana (23%), Adrian Nastase (11%), Ion Iliescu (21%), Corneliu Vadim Tudor (13%) şi Gigi Becali (11%) scade.

Adauga un comentariu

*