Preţul gazelor naturale, în scădere cu 3-5 procente de la 1 ianuarie 2007

Noile preţuri la gazele naturale pentru consumatorii casnici vor fi mai mici, de la 1 ianuarie 2007, în medie cu 3- 5 la sută, faţă de luna decembrie 2006, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale /ANRGN/.

Astfel, la SC Distrigaz Sud SA Bucureşti, noile preţuri vor fi de 881,75 RON/1000 mc, iar la EON GAZ România de 874,52 RON/1000 mc, în condiţiile unui0 consum de până la 2.400 mc pe an (categoria B1), informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale /ANRGN/.

Preţurile nu includ TVA şi nici acciza pentru gazele naturale.

Ajustarea preţurilor finale la consumator este rezultatul efectului conjugat al eliminării impozitului pentru gazele naturale din producţia internă, al diminuării cu circa 12 dolari/1000 mc a preţului la import, al evoluţiei favorabile a cursului de schimb leu/dolari şi al aplicării noilor tarife de distribuţie pentru anul 2007.

Calculul preţurilor finale reglementate valabile de la 1 ianuarie 2007 a fost efectuat în condiţiile stipulate de Ordinul comun MEC/ANRM/ANRGN nr. 102136/97/530 din 25 mai 2006 şi considerând un preţ pentru valorificarea gazelor naturale din producţia internă similar celui din luna decembrie a.c. de 397,50 RON/1000 mc.

Potrivit ANRGN, începând cu 1 ianuarie 2007, sistemul de accizare pentru gazele naturale se modifică, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod fiscal. Acciza pentru gazele naturale va fi evidenţiată distinct pe factură, separat de preţul reglementat aprobat de ANRGN pentru furnizarea gazelor naturale. Valoarea unitară a accizei este de 0,17 euro/GJ, iar suma totală de plată datorată cu acest titlu se calculează pe baza conţinutului calorific al gazelor naturale livrate consumatorului.

În consecinţă, pentru consumatorii captivi, efectul cumulat al ajustării preţurilor finale reglementate şi al modificării sistemului de accizare se va cuantifica într-o diminuare a facturii de până la 2,5 la sută faţă de luna decembrie 2006, la o aceeaşi cantitate de gaze consumate.ROMPRES

Adauga un comentariu

*