Cinci persoane au fost reţinute, la data de 15 decembrie, de către poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi constituire sau aderare la un grup infracţional organizat.
Astfel, C. Viorel, de 34 ani, C. Camelia, de 32 ani, C. Corina, de 30 ani, C. Elvis, de 20 ani, şi H. Lăcrămiora, de 26 ani, toţi din Bacău, împreună cu alte persoane, au constituit pe teritoriul Marii Britanii, în perioada 2000-2004, o grupare organizată, specializată în fraudarea bancomatelor, în urma acestei activităţi obţinând sume importante de bani, respectiv 1.700.000 dolari şi 800.000 euro.
Banii erau ”spălaÅ£i” de către membrii grupării, prin efectuarea de transferuri bancare, inclusiv pe nume false, urmate de achiziÅ£ii ÅŸi vânzări de imobile ÅŸi de autoturisme de lux.
Iniţial, în cursul lunii noiembrie 2005, liderul grupării, C. Viorel, împreună cu alte trei persoane, au fost reţinuţi pentru deţinere de aparatură în vederea falsificării de carduri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Aceştia au fost arestaţi preventiv până la începutul lunii decembrie 2006, când instanţa a dispus punerea acestora în libertate.
Ulterior, după extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că sumele obţinute din activitatea infracţională erau ,,reciclate†de către C. Viorel, împreună cu C. Camelia, C. Corina, C. Elvis, şi H. Lăcrămiora, toţi membri ai familiei acestuia, prin modalităţile arătate anterior.
Până în prezent, pentru recuperarea prejudiciului, au fost aplicate sechestre asiguratorii asupra unor imobile şi autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 1.800.000 euro.
Cele cinci persoane reţinute la data de 15 decembrie au fost prezentate Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a respins propunerea, dispunând cercetarea în stare de libertate.
Amos News