Ionel Palar tace si face
Deputatul liberal a vândut pe sest un sfert din sediul LUXOR

palar.jpgDeputatul liberal Ionel Palar, actionar cu 50 la suta la Clinica Luxor a vândut in urma cu aproximativ doua luni, pentru 700.000 euro, un sfert din cladirea pe care a construit-o, in centrul Bacaului, lânga Policlinica cu Plata. Palar a uitat sa faca aceasta mentiune in declaratia de avere, depusa la Camera Deputatilor. Ultima actualizare a declaratiei de avere dateaza din 11 iunie 2009. In astfel de cazuri, atunci când apar modificari esentiale in averea titularului, venituri si datorii, trebuie reactualizata declaratia de avere. Nici la declaratia de interese, postata pe site-ul Camerei Deputatilor, nu apare modificarea.

Din clinica, ditamai banca

Pe 10 septembrie, SC Immobiliare Italo-Romena SRL, cu sediul in Bucuresti, strada Dimitrie Cantemir solicita Primariei Bacau eliberarea unui aviz de catre comisia tehnica de urbanism pentru schimbarea functiunii spatiului detinut in Bacau, din spatiu birouri medicale in sucursala de banca. Cererea, semnata de arhitectul Marius Galatchi este insotita de un certificate de urbanism eliberat pe 12 august 2009. “In urma cu aproximativ doua luni, societatea noastra a cumparat o parte din cladire, e vorba de subsol, parter si primul etaj si dorim sa deschidem o sucursala bancara”, ne-a declarat Marius Galatchi. El ne-a confirmat si pretul tranzactiei. “Este depus o copie la contract la documentatia de la primarie, pretul este de aproximativ 700.000 euro si sa speram ca nu vor fi probleme cu avizul”, mai spune reprezentantul firmei din Bucuresti. Cererea celor de la Immobiliare Italo- Romena in 11 zile a devenit proiect de hotarâre. Graba executivului bacauan este explicabila: nu poti sa refuzi sa ajuti un coleg de partid, deputat si amic bun cu primarul. Proiectul de hotarâre este si el interesant. Se propune completarea hotarârii 97 din 2007 cu o noua functiune: servicii bancare si birouri pentru activitati financiar bancare. In urma cu doi ani, prin hotarârea 97 s-a aprobat planul de urbanism de detaliu pentru construire cladire pentru servicii medicale, spatii comerciale-utilitati si anexe, spatii de cazare. La acea vreme, cererea venea din partea SC Luxor SRL acum vine din partea SC Immobiliare Italo-Romena SRL. Am incercat sa dicutam acest aspect imobiliar cu deputatul Ionel Palar, dar acesta nu a putut fi contactat telefonic.

Clinica, construita ilegal

Cladirea Luxor este construita ilegal deoarece se afla in vecinatatea Postei nr. 1, imobil de patrimoniu, si legea intrezice acest lucru. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Bacău recunosc faptul că legea prevede că, pe o rază de 100 de metri de orice clădire de patrimoniu, nu se pot cumpăra, vinde, demola sau construi alte clădiri, deoarece este o zonă de protecţie instituită pentru a asigura conservarea monumentului istoric. Cu toate acestea, Palar a obţinut toate avizele încă de anul trecut, din luna mai. „Acolo, în centrul Bacăului, este o mare încurcătură. Zona din jurul unei clădiri de patrimoniu trebuie protejată, dar acolo e centrul oraşului. Trec maşini, e trafic intens. Ce să se mai protejeze? Noi am dat avizul pentru ridicarea construcţiei vicepreşedintelui Palăr. Dacă a obţinut avizul de la noi, el poate construi liniştit“, susţine Gheorghe Barbu, consilier monumente istorice din cadrul DJCCPCN Bacău. (Florin CRETU, Olimpia FILIP)
.

Comentarii

  1. Cand primesti toti taranoii in casa asa patesti !!! Stavarache , Paler si Berca – niste taranoi parveniti care din prostia noastra au ajuns sa conduca Bacaul ! Treziti-va bacaoani !!!

  2. Cum adica sa nu poata omul vinde ce vrea si cat vrea din proprietate ? si mai incet cu distanta fata de cladirea de patrimpniu a postei! nu v-ati pus aceeasi intrebare cand s-a construit cladirea aceea inestetica, chicioasa, fara sens chiar in fata postei (la jumatatea distantei fata de banca lui paler? ma refer la uratenia in care este magazin, birou de notariat ,etc, de aceea de ce nu va interesati ??pentru ca este sau a fost a fostului…cladirea aceea le-a luat toata lumina celor din bloc, le-a acoperit balcoanele , obtureaza trecerea masinilor de pompieri, etc dar ma intreb ce arhitect si ce consiliu local a permis asa ceva si de unde a avut ‘proprietarul’ acte pentru teren cand adevaratilor proprietari nu le-au retrocedat terenurile atata timp!

  3. un jegos de liberal !!!

Adauga un comentariu

*