Actorii Liam Neeson şi Russell Crowe vor juca împreună într-un thriller semnat de Paul Haggis, regizorul peliculei „Crash – Poveşti din L.A.”, informează revista Variety în ediţia electronică.
Russell Crowe va juca rolul unui profesor a cărui soţie, interpretată de Elizabeth Banks, este arestată pentru o crimă pe care ea nu o recunoaşte. După câţiva ani de închisoare care o fac să aibă tendinţe sinucigaşe, profesorul decide să îşi ajute soţia să evadeze.
Liam Neeson va interpreta rolul unui fost puşcăriaş care a evadat de mai multe ori din închisoare, a scris o carte despre aceste lucruri şi îl va învăţa pe profesor ce trebuie să facă pentru a reuşi.
Scenariul filmului a fost scris tot de Paul Haggis, inspirat din filmul francez „Pour Elle” (2008). Filmările vor debuta pe 12 decembrie, în oraşul american Pittsburgh.
citeste: mai mult