Geoană: Prioritatea mea va fi crearea locurilor de muncă

geoana-12.jpgLiderul social-democrat Mircea Geoană, candidatul PSD la Preşedinţie, a transmis vasluienilor prezenţi, duminică, în Piaţa Civică, din municipiul Vaslui, la Zilele Recoltei, că prioritatea lui va fi, dacă va ieşi preşedintele României, crearea locurilor de muncă.
De altfel, în discursul pe care l-a susţinut, lângă statuia lui Ştefan Cel Mare, din centrul Vasluiului, în faţa a câtorva sute de vasluieni, Mircea Geoană a folosit în mod repetat sintagma „locuri de muncă”.”Un loc de muncă este mai valoros ca orice în momentul de faţă. De aceea voi face tot ce îmi va stă în putinţă, ca, odată ajuns la conducerea ţării, să ofer posibilitatea creării de locuri de muncă în această zonă vitregită a ţării”, a declarat Mircea Geoană.
Candidatul PSD la Preşedinţie le-a atras atenţia celor prezenţi în Piaţa Civică asupra importanţei votului din 22 noiembrie, spunându-le că ceea ce vor vota la acea dată va fi esenţial pentru următorii cinci ani.
„Ceea ce însămânţăm pe 22 noiembrie vom culege în următorii cinci ani. Cei care au semănat sămânţa discordiei vor culege furtună”, a mai spus Geoană.După terminarea discursului, Mircea Geoană a vizitat standurile expoziţionale din Piaţa Civică, unde a gustat o băutură de coacăze şi o bucăţică de pastramă, făcute în gospodăria unui localnic.Duminică dimineaţă, Mircea Geoană a participat la zilele recoltei în municipiul Bârlad şi în comunele vasluiene Zorleni şi Lipovăţ.

Adauga un comentariu

*