Cele mai vechi pene din lume, descoperite în China

Cele mai vechi pene din lume au fost descoperite pe fosilele unor dinozauri, aflate în stare excelentă de conservare, în nord-estul Chinei, aceasta constituind o dovadă că păsările au evoluat din anumite specii de dinozauri, au anunţat cercetătorii chinezi, informează bbc.co.uk.
Fosilele datează din urmă cu peste 150 de milioane de ani, având o vechime mai mare decât cele de Archaeopteryx, cele mai vechi păsări cunoscute de specialişti până recent, descoperite în Germania.Profesorul Xu Xing, coordonatorul echipei care a făcut descoperirea, a declarat că fosilele constituie dovada supremă că dinozaurii sunt strămoşii păsărilor.
Teoria că păsările au evoluat din dinozauri a fost întotdeauna contestată, pentru că specialiştii nu descoperiseră pene mai vechi decât cele ale faimosului Archaeopteryx. Însă noile fosile, care provin din două locuri diferite, sunt cu circa 10 milioane de ani mai vechi decât cele ale păsărilor descoperite în Germania la sfârşitul secolului al 19-lea.
Unul dintre dinozaurii descoperiţi în China, care a primit numele de Anchiornis huxleyi, este spectaculos în ceea ce priveşte gradul de conservare. Acesta are foarte multe pene pe membrele superioare şi coadă, iar membrele inferioare au un aranjament din patru aripi cu pene, a declarat profesorul Xu, de la Academia de ştiinţe chineză din Beijing.Specialiştii chinezi au mai descoperit, la începutul anului, un exemplar aparţinând aceleiaşi specii, însă era incomplet, şi abia cel de-al doilea le-a confirmat ipoteza potrivit căreia ar aparţine celei mai vechi specii de păsări din lume.

Adauga un comentariu

*