Traditionalul cros de Zilele Bacaului ne-a prilejuit o neasteptata revedere cu una dintre cele mai mari sportive ale Bacaului, Mihaela Melinte. Daca cealalta mare Melinte, Doina, n-a fost – pentru prima data in 12 ani -, numele trebuia reprezentat la cote inalte. Mihaela Melinte s-a apucat de treaba de doua saptamâni. Directorul SCM, Relu Auras, anuntase „programul” fostei campioane mondiale inca din august, dar asa ceva se uita sub presiunea evenimentelor curente. Cert este ca am pierdut-o pe sportiva Mihaela Melinte si am gasit-o pe antrenoarea Mihaela Melinte, la fel de optimista si de activa.
– Care este starea ta de spirit, la inceput de antrenorat?
– Este foarte buna, pot sa zic. Nu ma asteptam sa am atâtia copii la antrenamente. Lucrez zilnic, dimineata si dupa-amiaza, e un ritm viu, nici nu stiu când trece timpul si se acumueaza problemele.
– Sunt chiar atât de multi copii?
– Da, chiar daca n-a fost din prima astfel. La inceput am fost prin scoli si am ochit copii care aratau bine. I-am chemat la atletism, dar am avut surpriza ca foarte putini dintre ei sa vina. Poate ca nu le-au dat voie parintii, poate ca au fost ei mai comozi, poate ca vor altceva decât atletism… Cert este ca am incercat altfel: am apelat la cadrele didactice si am primit ajutor. Acum sunt cam 40 de copii pe care ii pregatesc.
– Grupa de aruncari?
– Nu, facem pregatire generala, iar dupa o perioada ii voi imparti pe specializari, in functie de aptitudinile lor. Cei mai multi, evident, vor face alergari.
– Ce ti se pare cel mai greu la debut?
– Ca raspunzi de atât de multi si trebuie sa-i stii pe toti. Eu am fost pâna acum sportiva si priveam lucrurile doar din punctul de vedere al celui antrenat. Va trebui sa invat si eu de la cei pe care ii antrenez.
– Tu de la ei?
– Exact. Trebuie sa invat despre ei, cu ajutorul lor, ce vor, ce pot si cât pot, iar eu sa-i invat ceea ce stiu. Cooperare. Pare ciudat, dar imi dau seama ca asta este solutia corecta in aceste vremuri.
