Asociaţia Independentă a suporterilor stelisti face următoarele precizări, ca urmare a protestelor suporterilor din timpul meciului Steaua – Gloria Bistriţa: „Mihai Stoichita va fi contestat în continuare pentru că a acceptat fără remuşcări să între în slujba lui Gigi Becali!” în primul rând, ne adresăm jucătorilor echipei Steaua pentru a le menţiona încă o dată că acest protest nu îi vizează pe ei. înţelegem că jucătorii sunt plătiţi de către clubul pe care Gigi Becali îl conduce şi tocmai de aceea nu avem pretenţia că aceştia să se alăture protestului nostru. în acelaşi timp însă, îi rugăm să se abţină de la orice declaraţii, pentru a nu cădea la mijloc intr-un război care nu îi priveşte.
Nu în ultimul rând, suntem conştienţi că protestul anti-Becali se răsfrânge şi asupra carierelor lor şi a rezultatelor Stelei din acest sezon, dar dacă acesta e preţul pe care trebuie să-l plătim cu toţii pentru că Steauă să scape de cel care o distruge, îl vom plăti.AISS le cere tuturor gloriilor ros-albastre, de la Ilie Savu la Gica Hagi, de la Tudorel Stoica şi Gabi Balint la Anghel Iordanescu şi de la Emerich Ienei la Marius Lăcătuş, să se gândească dacă Steaua de azi are un viitor cu George Becali la conducere! Să se întrebe dacă clubul de azi mai urmează calea şi valorile pentru care au transpirat odinioară. Până la a formula critici la adresa protestului suporterilor, îi rugăm pe toţi marii sportivi ros-albaştri să se întrebe dacă Steaua mai poate rezista cu George Becali la conducere.