Bacaul gazduieste in aceste zile conferinta regionala a Ministerului Muncii „Promovarea dialogului in domeniul incluziunii sociale”
Un trimis al UE a prezentat ieri in Bacau, in fata reprezentantilor a zeci de institutii si ONG-uri din domeniul social din Regiunea Nord-Est, viziunea comunitatii europene asupra conceptului – relativ nou in tara noastra – de incluziune sociala. Expunerea expertului Harald Hauben a facut parte din conferinta regionala a Ministerului Muncii „Promovarea dialogului in domeniul incluziunii sociale”, eveniment din cadrul unei campanii nationale de promovare a conceptului de incluziune sociala, sustinuta cu fonduri Phare. Conferinta din zilele de 8 si 9 octombrie are loc la hotelul Moldova, cu participarea Marianei Nedelcu, secretar de stat in Ministerul Muncii.
Un concept nou, un nou mod de lucru
Exluziunea sociala, a explicat Mariana Nedelcu, „afecteaza indivizi si comunitati, in moduri foarte diverse, din cauze multiple – boala, somaj, vârsta, etnie, neparticiparea la relatiile sociale in general. De aceea, combaterea fenomenului – incluziunea sociala – trebuie sa aiba caracter multidisciplinar, sa se bazeze pe o abordare coordonata, pe comunicare si cooperare intre organizatiile implicate”. „Scopul conferintelor – din Bacau si din alte zone – este de a facilita colaborarea intre specialistii din domeniul social, in sensul stabilirii prioritatilor privind incluziunea sociala pentru perioada 2010-2012. Concluziile acestor intâlniri vor fi cuprinse in planul national de actiune in domeniu ce urmeaza a fi prezentat Comisiei Europene in 2010 – Anul European de Combatere a Saraciei si Exluziunii Sociale”, a declarat Cristian Ionescu, expert comunicare in cadrul proiectului. Prioritatile de actiune conturate cu ocazia conferintelor din alte judete, a adaugat oficialul, ar fi ocuparea fortei de munca si educatia si mai putin asistenta sociala (pe care s-a pus accentul in ultimii ani).
Deschisa de Mariana Nedelcu si Harald Hauben, intrunirea regionala a continuat cu o prezentare a planului national curent de actiune impotriva excluziunii sociale, urmata de organizarea de grupuri de lucru.
Alin LEANCA