Societatea CET SA Bacau a fost inclusa de Guvern pe o lista cu societatile aflate in faliment care au fost scutite printr-o ordonanta de urgenta de la plata datoriilor către bugetul statului. Pe lista mai apar Termon SRL Oneşti si Uzina Termică Comăneşti. Prevederile acestei OUG nu se aplică pentru impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, pentru taxa pe valoarea adăugată datorată în vamă şi accesoriile calculate la acestea.
Un număr de 34 societăţi naţionale şi societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar, aflate în prag de faliment, au fost scutite de la plata datoriilor către bugetul statului (impozite, taxe, contribuţii şi taxa pe valoarea adăugată), potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, promulgată de Guvern.
Societăţile vizate sunt Termoelectrica, Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (Târgu Jiu), Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, Compania Naţională a Huilei, Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, Remin Baia Mare, Romarm Bucureşti, Societatea Comercială Minieră Banat- Anina, SC Băiţa Ştei, Cupru Min Abrud, SC pentru Închiderea- Conservarea minelor, Minbucovina Vatra Dornei, CN CFR, Termsal SA Tecuci, Proditerm SA Bistriţa, Termica SA Botoşani, Centrala Electrică de Termoficare Braşov SA, Uzina Termică Calafat, Uzina Termoelectrică Giurgiu, Termon SRL Oneşti, Termoficare 2000 Piteşti CET Ergoterm Reşiţa, Termica SA Vaslui, Uzina Electrică Zalău, Enet SA, CET SA Bacău, Uzina Termică Comăneşti, Acvacalor SA Brad, Regia Autonomă Municipală Buzău, Termourban SRL Olteniţa, Regia Autonomă Judeţeană Apă Canal Iaşi şi Regia Autonomă de Gospodărire Comunală Locativă Paşcani.
Prevederile acestei OUG nu se aplică pentru impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, pentru taxa pe valoarea adăugată datorată în vamă şi accesoriile calculate la acestea.
Ministrul Economiei şi Comerţului, Varujan Vosganian, afirma, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, că datoriile istorice ale companiilor din sectorul energetic care vor fi şterse se ridică la 700-800 milioane euro.
‘Datoriile istorice provin în cea mai mare parte din costurile de restructurare, precum iertarea unor datornici, preÅ£uri menÅ£inute artificial etc. Eu am chemat la discuÅ£ii toÅ£i operatorii din sector ÅŸi le-am spus că aceste datorii vor fi anulate, dar dacă de acum înainte vor face altele vor trebui să plătească’, a explicat Varujan Vosganian.
Minstrul citat preciza, la vremea respectivă, că a discutat cu Consiliul Concurenţei care şi-a dat acordul deoarece fără această măsură sectorul energetic intra într-o competiţie dezavantajoasă.ROMPRES
Il compatimesc pe directorul de la CET Bacau,care intr-un articol di ziarul Observatorul de Bacau se plange ca,de cand si-a montat centrala termica de apartament numai necazuri si neplaceri a avut.Bine ca n-are neplaceri datorita „eficientei”CET Bacau.