Epidemie de viroze repiratorii

Record de consultatii si internari in spitale. Virozele si infectiile respiratorii fac ravagii printre bacauani. Sectiile de profil ale unitatilor spitalicesti si-au depasit capacitatea de cazare. Patologia cardio-respiratorie a dus si la decesul a doi pacienti.

Numai in cateva zile, infecÅ£iile respiratorii au făcut peste 1.300 de victime printre bacauani, in special printre sugari, copiii prescolari si batrani. Sectiile de infectioase si medicala ale Spitalului Judetean de Urgenta sunt arhipline, iar in unele saloane pacientii impart paturile. Si la Unitatea de Primire Urgenta se lucreaza la foc continuu. „Predomina patologia respiratorie, cu sindroame febrile, dar si bolnavii decompensati care si-au neglijat boala pe toata perioada Sarbatorilor”, spune si dr. Elena Lamasanu, medicul sef de la Urgente.
360 de consultatii la Pediatrie

De Sarbatori, si la Spitalul de Pediatrie s-a inregistrat un adevarat record de consultatii si internari. „In numai trei zile s-au efectuat peste 360 de consultatii, iar alti 45 de copii au necesitat internare, a declarat dr. Aurelia }aga, directorul medical al spitalului. Virozele respiratorii au fost dirijate catre sectia de infectioase, iar noi, medicii pediatri, supraveghem cazurile de infectii respiratorii acute”. In prezent, in Spitalul de Pediatrie sunt internati 105 copii, iar alti 15 au nevoie de tratament in sectia de Terapia Intensiva. Pentru a evita aglomerarea, pediatrii sunt nevoiti sa ia masuri de externare cu tratament in teritoriu, pentru cazurile care au prezentat forme usoare si nu mai ridica reale probleme.
Doua decese la Urgente
Din nefericire, din cauza patologiei cardio-respiratorii s-au inregistrat si doua decese. Pentru ca aceste afectiuni sunt foarte periculoase daca nu sunt tratate la timp, medicii specialisti recomanda supravegherea permanenta a micutilor, vitaminizarea lor si evitarea aglomeratiilor, iar la aparitia primelor semne de boala sa se adreseze imediat medicului de familie. Si batranii trebuie sa se fereasca de variatiile mari de temperatura, mai ales ca, din cauza vremii neprielnice se asteapta ca perioada urmatoare sa apara si cazuri de gripa.

Adauga un comentariu

*