1 ianuarie 2007; focuri de artificii, sampanie pentru unii, si molan pentru tara profunda, entuziasm, pupaturi, fanfare, friptane, imbratisari, sperante, bairamuri, dans, proiecte, chefuri;
un tsunami national de bucurie cu victime colaterale prin santurile comunale; un apocaliptic orizont de asteptare a bunastarii picate din cer; cand e vorba de petrecere, romanii sunt neintrecuti, buimaceala si migrena de maine nu conteaza, traieste-ti clipa! cu oarece alcool, cu sarmalute, cozonaci si triferment; euforia de-o clipa strabate spatiul mioritic ca un frison national; bem si petrecem pentru vii, pentru morti, pentru generatiile viitoare; toasturi de la Vladica la opinca, ce vom face, ce am facut, cum va fi in toate nuantele de roz, lautarii sunt cu noi, armata e cu noi, fetele canta cu fesele la TV, viata va fi in euro, sanatate si la multi ani.
Pe 2 ianuarie va fi ziua mahmurelii nationale, dar romanul deja si-a pregatit moarea de varza; el are leac pentru orice si e gata s-o ia de la inceput; chiar istoria Romaniei e un sir lung de inceputuri, de proiecte abandonate la mijlocul drumului din diverse pricini; nu-i bai, o vom lua de la capat, vin ai nostri, pleaca ai nostri intr-un du-te vino continuu, intr-o alternanta de amagiri si promisiuni, de esecuri si bombe demagogice, de neputinte si entuziasme fara nici un suport real… Si tot asa, pana cand, oare?
Pe 3 ianuarie? Ei, da, sigur! Ne-am culcat pe 2 inca mahmuri si ne vom trezi intr-o altfel de lume, macar teoretic vorbind, o lume in care moarea de varza va trebui uitata treptat; vorbesc serios; altele vor fi regulile jocului; fireste ca nu le vom accepta usor, iar unii dintre noi vor trai ca inainte; in atemporalitate, in acelasi sos autohton, in mortificare si bascalie damboviteana. Altii se vor da la brazda incercand sa-si remodeleze existenta si comportamentul dupa modelul european, mai riguros, mai eficace, mai inteligent, mai performant, mai putin petrecaret… Unii vor tipa, altii vor strange din dinti si vor accepta inconfortul ordinii si legislatiei dure. In Romania profunda cu enclavele ei anistorice, integrarea in UE va avea deocamdata consecinte minime, neobservabile, ba un cip in urechea porcului, ba controlul alambicelor de tuica, ba una, ba alta, fleacuri administrative, dar in general viata va fi aceeasi chiar daca steagul albastru cu stelute aurii va flutura la Primaria comunala… Arborarea lui era doar un simbol, un semn de acceptare si, ceea ce va trebui sa intelegem, un aranjament de lunga durata, asumarea unui proces de remodelarea comportamentala. Vreau sa spun ca steguletul albastru cu 12 stelute aurii va fi inamicul taifasului comunal, al bodegilor puse-n drum, al mocirlelor si closetului din fundul gradinii, al lucrului facut de mantuiala, al paiantei si chirpicilor din care este construita Romania rurala… Poate ca a sosit clipa ca Romania, care si-a boicotat propria ei istorie, dupa cum afirma Emil Cioran, sa petreaca mai putin si e posibil sa munceasca mai mult; dupa mine, resursele regenerarii noastre sunt inepuizabile, important e sa vrem si sa actionam in acest sens; de altfel, cale de intors nu exista, si chiar daca biciul UE e aspru, va trebui sa-l suportam multi ani de acum inainte, in beneficiul romanilor.
Gata cu euforia, gata cu dezbuimacirea si mahmureala, cu moarea de varza, acest brend national care, imbuteliat in mici flacoane, ar putea fi exportat ca un excelent supliment alimentar destinat altor cheflii de aiurea…
Avem sanse, fratilor, asadar pe cai! O sansa unica in istoria romanilor, irepetabila; a batut ora astrala si pentru noi.
Ovidiu GENARU
