„Domnule, eu am fost educat in spiritul cultului Muncii… Muncii cu M, nu cu litera mica… Iar modelul meu a fost, de cand ma stiu, plugarul. Omul care munceste pamantul, nu-i munca mai grea ca pamantul… De aceea m-am si facut inginer in agricultura… Dar acum, se intampla ceva: Munca plugarului e mai desconsiderata ca oricand…
Nu zic, asta a fost din totdeauna… Dar ca acum, parca niciodata… Sunt tot mai multe lipitorile care se imbogatesc de pe urma muncii noastre, a celor care lucram in agricultura… Munca omului de la tara a ajuns sa fie profanata de niste insi care habar n-au ce inseamna agricultura… Nu numai eu, dar si colegii mei, ingineri, nu mai zic de taranul de rand, suntem descurajati…â€
Vorbele astea, pline de durerea unei vieti ajunse la hotarele rabdarii, mi le spune un vechi si bun prieten, inginerul Ioan Rusu, din Itesti. L-am revazut, dupa cativa ani buni, prin piata mare a Bacaului, de fapt am vazut-o, mai intai, pe doamna Magda, sotia sa, profesoara, un om deosebit, care si-a urmat parintii in cariera didactica, parintii ei s-au dus, Dumnezeu sa-i odihneasca in pace, iar fiica lor le urmeaza la catedra, acum a venit la Bacau, la Cornelia, fata lor, adica a familiei Rusu, casatorita si locuitoare a orasului…
Asa s-a intamplat ca m-am reintalnit, de fapt, cu … doua familii, dar bucuria mare a mea a fost revederea cu barbatul acesta, trunchi de ardelean, dar ramas, inca de acum 3o de ani, de la terminarea facultatii, aici, in Moldova, la Itesti…
De atunci il cunosc, iar anii care au trecut l-au calit intr-o munca deloc usoara, dar intr-o munca nobila care, din nefericire – dupa cum aflu de la el – nerespectata. Om muncitor, cinstit si onest, specialist de clasa, Ioan Rusu a infiintat, imediat dupa Revolutia din 1989, o societatea agricola, pe care a numit-o „Unireaâ€, in crezul sau ca „Unirea face puterea†si, cu oamenii din Itesti, a mers bine cativa ani. „Lucrurile s-au inrautatit in ultimii vreo doi-trei ani… Acum s-a ajuns intr-o stare de nesuportat… inchipuiti-va, eu produc kilogramul de grau cu circa 5 500 lei, iar negustorii astia care vand painea cu 12 000 – painea de o jumatate de kilogram – nu-mi dau mai mult de 2 000 pe kilogram… Nu mai zic de porumb sau sfecla de zahar…†Societatea „Unirea†munceste 150 hectare… Pamantul oamenilor din sat…
â€Nu stiu ce o sa facem… Noi avem, oricum, niste relatii comerciale, dar oamenii de rand au ajuns – retineti – sa faca focul, in sobe, cu graunte de porumb… Aici s-a ajuns…†Mai ca nu l-as crede, dar, cunoscandu-l, ii dau crezare… Mai spune ca „jarul de la boabele de porumb e foarte bun , e ca si cum ai fi ars lemn de fag, daca nu mai bunâ€, si-mi zic ca acesta-i cinism, cand, in tara asta, sunt oameni care n-au de o mamaliga… Asa m-am despartit de prietenul meu vechi, inginerul Ioan Rusu, ardelean la origini si moldovean prin adoptie, m-am despartit cu gustul amar ca el, om cinstit, generos si onest, ca si oamenii din Itesti, au ajuns intr-o stare cand Munca le e profanata…
Eugen Verman
