Comisia Europeana a publicat saptamâna aceasta un raport privind situatia regimului de vize între statele membre ale UE si tari terte, în care sunt mentionate si cele care continua sa impuna vize anumitor state europene, inclusiv României, informeaza un comunicat al CE. Documentul noteaza ca unele dintre aceste tari terte, precum Australia, Brazilia, Brunei, Canada si Statele Unite, continua sa mentina obligativitatea vizelor pentru cetatenii unuia sau mai multor state UE. Raportul mai constata ca o reciprocitate deplina în domeniul vizelor s-a realizat cu Japonia, Panama si Singapore. Potrivit documentului, care este cel de-al cincilea adoptat de Comisie, desi s-au înregistrat progrese în relatia cu Statele Unite, cinci state membre ale UE, printre care si România, nu au fost încă incluse în Visa Waiver Program (VWP – programul de exceptare de la obligatia vizelor de calatorie). În ceea ce priveste Sistemul Electronic american de Autorizare a Calatoriilor (ESTA), Comisia Europeana se declara foarte îngrijorata de perspectiva introducerii unei taxe pentru utilizarea ESTA. În ceea ce priveste Canada, raportul Executivului comunitar mentioneaza mentinerea obligativitatii vizelor pentru cetatenii români si bulgari, precum si reintroducerea, din 14 iulie 2009, a acestei cerinte pentru cetatenii cehi. În privinta Japoniei, documentul constata ca, în urma campaniei de informare desfasurata de România cu privire la conditiile în care cetatenii români pot calatori fara viza în aceasta tara si a delegarii unui atasat pentru afaceri interne la Tokyo, obligativitatea vizelor a fost ridicata temporar în cazul românilor în perioada 1 septembrie 2009 – 31 decembrie 2011. Pentru a calatori în Panama, cetatenii români si bulgari nu mai sunt obligati sa obtina vize, iar pentru Singapore, cetatenii UE pot solicita un permis de calatorie de 90 de zile si o viza de sedere de 90 de zile, la momentul sosirii în tara. În privinta Australiei, introducerea sistemului eVisitors a permis acordarea unui tratament egal pentru cetatenii tuturor celor 27 de state membre ale UE, precum si ai celor asociate Acordului Schengen. Totusi, implementarea sistemului va fi monitorizata cu atentie.