Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va organiza, între februarie-iulie 2010, Concursul naţional „Democraţie şi toleranţă“. Competiţia, după cum susţin organizatorii, reprezintă „o formă complexă de educaţie“ civică adresată elevilor din ciclul primar şi gimnazial. Obiectivele generale ale concursului vizează asumarea rolului şi statutului de cetăţean în cadrul unei societăţi democratice, formarea şi dezvoltarea spiritului civic critic şi constructiv. Concursul urmăreşte cunoaşterea conceptelor de democraţie, toleranţă, drepturile omului, drepturile copilului şi relaţiile dintre acestea, precum şi cunoaşterea reglementărilor naţionale şi internaţionale referitoare la aceste concepte, exersarea de către elevi a atitudinilor şi comportamentelor democratice, tolerante, a spiritului civic, formarea şi dezvoltarea deprinderilor de participare la viaţa comunităţii educaţionale şi locale din care elevii fac parte, formarea motivaţiei în vederea promovării şi apărării drepturilor omului şi ale copilului.Etapa pe şcoală are loc în luna februarie (stabilirea datelor se face de către inspectoratul şcolar şi unităţile şcolare), etapa locală (comună, oraş, sector) – în luna martie, etapa judeţeană/municipiul Bucureşti – în luna mai, iar etapa naţională – în 25-28 iulie, la Râmnicu Vâlcea. Concursul va consta într-o probă scrisă care să corespundă particularităţilor de vârstă ale elevilor, să încurajeze gândirea critică şi reflexivă, precum şi valorificarea experienţei de viaţă a elevilor, să fie explicit legată de problematica drepturilor copilului, să coreleze explicit problematica drepturilor copilului cu cea a democraţiei şi toleranţei, să valorifice competenţele dobândite prin studiul disciplinei Cultură civică. Elevii vor trebui să elaboreze un proiect pentru soluţionarea uneia dintre problemele şcolii sau comunităţii locale căreia îi aparţin. Proiectul va avea forma unui portofoliu care va conţine pe lângă partea teoretică şi o lucrare plastică (desen, grafică, pictură, colaj, sculptură etc.), care să ilustreze modul de soluţionare a problemei prezentate în cadrul proiectului de la nivelul dimensiunii practic-aplicative. Participarea se realizează în cadrul echipelor formate din trei elevi.