Daca românii mai pot trai cu presedintele Traian Basescu înca cinci ani, atunci sa-l voteze si vor mai avea înca cinci ani de scandaluri, a declarat la Bacau, vicepresedintele Partidului Social Democrat (PSD), Ilie Sârbu. Potrivit acestuia, românii au o sansa, pe 22 noiembrie si pe 6 decembrie, sa schimbe în bine situatia critica din tara noastra, atât din plan politic, cât si social si economic. „Avem o sansa de a schimba ceva în România. Daca nu vom face acest efort, ne va parea rau nu o saptamâna, nu o luna, nu un an, ci o lunga perioada de timp si exista riscul sa nu mai poata fi reparat ceva. Deja avem o situatie dificila. Agricultura este la pamânt, ca si cum s-ar putea face în cer, dar sensul acestei sintagme este adevărat”, a argumentat vicepresedintele PSD. El considera ca românii pot alege în candidatul PSD, Mircea Geoana, un om echilibrat, dar mai ales un om bun, care a dovedit deja ca a înteles problemele tarii si care va reprezenta un factor de coeziune si de echilibru, nu de dezbinare si scandal politic „Daca nu vom sti sa folosim aceasta sansa, deja anticipam ce se va întâmpla. Tara traieste zilnic în scandal, în dezbinare, în replici cu parlamentarii, într-o dorinta aproape incredibila de scandal. Trebuie sa facem doar o analiza la rece a ceea ce se întâmpla si a alternativei pe care o avem la alegerile din 22 noiembrie, si, daca gasiti cu actualul presedinte o sansa de a trai mai bine, atunci o puteti face”, a afirmat Ilie Sârbu la o întâlnire cu fermieri si agricultori din toata tara. Vicepresedintele PSD a subliniat ca nu minoritatea parlamentara impune majoritatii. „Dar presedintele vrea ca minoritatea lui sa impuna, sa dicteze, sa faca ceea ce doreste el. Nu cred ca cineva mai sta pe gânduri, rezultatele le vedem”, a spus Ilie Sârbu. La rândul sau, deputatul Valeriu Steriu a atras atentia ca situatia în tara este una exploziva, marcata de apropiate proteste sociale.