Colegiul „Ferdinand” pregateste „Tineri reporteri europeni”

1.jpgElevii si profesorii Colegiului National „Ferdinand I” din Bacau vor fi implicati in urmatorii doi ani, impreuna cu omologii lor de la alte cinci scoli din strainatate, in proiectul Comenius „Tineri reporteri europeni”. „Partenerii nostri de proiect reprezinta Trysil Videragaaende Skole din Norvegia, Aanekosken Iukio din Finlanda, Radviliskis Lizdeikos Gymnasium din Lituania, Staatliche Berufsoberschule Kempten din Germania si IES Cavaleri Mairena Aljarafe Sevilla din Spania. Proiectul isi propune sa motiveze elevii in realizarea si utilizarea paginilor web dinamice si a prezentarilor multimedia de inalt nivel tehnic si in studiul limbilor straine cu ajutorul unor tehnologii noi, sa promoveze metodele inovative de predare a limbilor straine, sa imbunatateasca schimbul de idei, opinii si experiente intre elevi”, a explicat Mihaela Chiribau-Albu, coordonator de proiect, din partea liceului „Ferdinand”. Copiii implicati in proiect, a continuat ea, vor actiona ca reporteri europeni in spatiul real, dar si in cel virtual.
Prima intâlnire a „Tinerilor reporteri europeni” a avut loc in tara noastra, in perioada 23-29 octombrie, cu participarea a 16 elevi si zece profesori straini. „Partea româna si germana au prezentat platforme informatice pentru sustinerea virtuala a proiectului. S-au organizat o petrecere, o intâlnire cu oficialitatile bacauane, o seara la Filarmonica «Mihail Jora», iar tinerii reporteri europeni au realizat interviuri pe tema «Moldovei medievale»”, a mai spus coordonatorul proiectului. Urmatoarea intâlnire din proiect va avea loc in ianuarie, in Norvegia.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*