Nu vrea ca Bucurestiul sa fie cel care dicteaza

Candidatul UDMR la Presedintia României, Kelemen Hunor, a declarat marti, in cadrul unei conferinte de presa tinute la Satu Mare, ca isi propune crearea unui stat descentralizat din punct de vedere financiar, in care Bucurestiul sa nu mai fie cel care dicteaza.
Liderul UDMR a spus ca isi propune transformarea României intr-un stat modern, competitiv, unde sistemul hipercentralizat sa fie construit pe regiunile istorice, care au o identitate puternica. „Aceste regiuni trebuie sa aiba un rol mult mai important in functionarea statului. Statul centralizat este unul aparent puternic, dar el este unul foarte slab, ineficient, risipitor, care nu reuseste sa raspunda la nevoile comunitatilor locale”, a spus Kelemen Hunor. In opinia sa, e nevoie de un stat in care primeaza cetateanul, nu institutia. „Nu vrem ca Bucurestiul sa fie cel care dicteaza, fiindca bucurestenii nu stiu ce vor satmarenii, ce vor aradenii, timisorenii, ei stiu un singur lucru: sa dicteze. De aceea, noi propunem o descentralizare reala, concreta din punct de vedere financiar, ca sa nu mai mearga domnul Csehi Arpad (presedintele CJ Satu Mare – n.r.) sau primarul Iuliu Ilyes cu mâna intinsa la Bucuresti, fiindca fiecare comunitate locala are valori si nu cred ca trebuie sa mergem sa cersim”, a spus liderul UDMR. Potrivit acestuia, daca nu se va reusi descentralizarea, România va ramâne la periferia Uniunii Europene, o tara saraca. In opinia candidatului UDMR, criza economica afecteaza grav mediul economic.

Adauga un comentariu

*