Puţine oferte din România le concurează pe cele din străinătate în ceea ce priveşte vacanţa de Crăciun la munte. Astfel, un sejur de trei zile la o pensiune de trei stele din România are un preţ mediu de 180 de euro, la fel cât costă o astfel de excursie într-o staţiunea austriacă. Doar costurile la transport sunt cele care fac diferenţa.
România. În Predeal, 750 de lei
În staţiunea de pe Valea Prahovei, costul unui sejur de trei zile la o pensiune de trei stele este de 600-750 de lei pentru o persoană. În această sumă sunt incluse cazarea, micul dejun şi cina, precum şi cina festivă de Crăciun. Primul dintre preţuri este pentru cazarea în cameră dublă, al doilea – pentru cea în apartament. Dacă pleci din Valea Prahovei, ai toate şansele să dai de preţuri mai mici. La Straja, în judeţul Hunedoara, un pachet asemănător celui de mai sus costă maximum 500 de lei pentru o persoană. La Cavnic, localitate maramureşană care beneficiază de două pârtii de schi, preţurile sunt chiar mai mici. Într-o pensiune de trei stele, un sejur de cinci zile în perioada Crăciunului costă 700 de lei. Regimul este all-inclusive, iar de Crăciun vizitatorii vor beneficia de masă tradiţională. Rezervările trebuie făcute însă din timp, deoarece anul trecut ultimele pachete s-au vândut foarte devreme, până în 15 noiembrie.
Austria. 30 de euro/zi, la pensiunile de trei stele
„Dacă turistul alege să se cazeze la o pensiune, costul se situează undeva între 25 şi 33 de euro/persoana/noapte, micul dejun fiind inclus. În cazul unui hotel de două stele, preţul mediu este de 40 de euro, iar la trei stele – de la 45 la 60 de euro”, spune Zsolt Desa, reprezentant al Austria Incoming, un birou românesc de promovare a nouă regiuni turistice din Austria. La Kaprun, staţiune montantă din centrul ţării, un sejur de şapte zile costă aproximativ 315 euro, fără masă. Însă recomandarea noastră este una dintre staţiunile din apropierea Vienei, avantajul fiind dublu: o vizită la îndemână într-un oraş istoric şi, mai ales, apropierea de România, mai ales pentru cei care vin cu maşina. Astfel, se impun câteva precizări referitoare la staţiunea Hochkar. Aflată la 150 de kilometri de Viena, aceasta este cea mai mare regiune de ski din Austria Inferioară. În apropiere, sunt pârtii de schi cu grade de dificultate diferite. În sezon, la o pensiune de trei stele, preţul unei camere duble este de 20-25 de euro. Varianta cea mai comodă este un pachet de trei nopţi cazare (joi-duminică), cu demipensiune, abonament la pârtii pe toată durata şederii, masaj şi saună, toate la 340 de euro.
Bulgaria. O săptămână la Borovets – 300 de euro
Vecinii de la sud au câteva staţiuni de schi foarte bine puse la punct, dar cea etalon este Borovets. Aflată la 73 de kilometri de Sofia şi la 125 de Plovdiv, staţiunea are 18 pârtii de schi de dificultăţi diferite. De asemenea, este amenajat un traseu pentru schi fond. Potrivit lastminute.com, o săptămână la un hotel de trei stele costă 300 de euro, cu mic dejun şi cină incluse. Pentru cei care vor să înveţe să schieze, preţurile sunt de 170 de euro pentru adulţi şi de 120 de euro pentru copii (teleschiul este inclus). Masa specială de Crăciun costă circa 50 de euro de persoană.