Steaua şi-a umilit fanii veniţi la Istanbul!

fond21.jpgFrustrarea suporterilor stelişti continuă să crească. Aflaţi în război cu șefii clubului, fanii interzişi în Ghencea şi nu numai au avut parte de un tratament batjocoritor la Istanbul, cu ocazia meciului retur cu Fenerbahce. ProSport vă prezintă povestea unui suporter stelist, pe numele său Marian Nedelcu, fan înfocat al Stelei, care nu se află pe lista „huliganilor” interzişi pe Ghencea, fiind abonat la tribuna a doua. El a fost scos cu forţa de pe arena „Sukru Saracoglu” pentru simplul fapt că e român. Fanul a povestit că, împreună cu câţiva prieteni, 18 la număr, a decis să închirieze un autocar care să-i ducă la Istanbul. Ajunşi în Turcia, ei şi-au cumpărat bilete de la stadion, însă cu câteva ore înainte de începerea meciului au constatat că nu sunt lăsaţi să intre în sectorul în care aveau rezervate locurile. „Nu-mi venea să cred! Mă gândeam că sunt un simplu român care a venit pe banii săi la Istanbul să vadă meciul. Fără a purta însemne cu echipa Steaua, am încercat să intru în sectorul unde aveam biletul. După ce am trecut de prima poartă, au început problemele. Nu mi s-a dat voie să intru pe stadion, turcii motivându-şi decizia prin faptul că nu ar fi valabil biletul ori că nu e însoţit de bonul de casă. Până la urmă, şeful dispozitivului de ordine al stadionului mi-a spus că, de fapt, biletul e în ordine, dar nu am acces pe stadion deoarece Steaua a trimis o scrisoare cu titlu de solicitare către clubul Fenerbahce în care se cerea ca niciun român să nu aibă acces pe stadion”, şi-a început povestea fanul român. Acesta a fost sfătuit să meargă la casele de bilete pentru a i se înapoia banii pe tichet. Lucru care s-a şi întâmplat, de altfel.
„Între timp, văzusem cum o familie de români încerca şi ea să intre pe stadion, dar era refuzată. Erau şi ei sfătuiţi să meargă să-şi recupereze banii. Familia respectivă le spunea că nu au ce bani să primească, deoarece aveau invitaţii primite de la un oficial al clubului Steaua”, şi-a amintit Marian Nedelcu. Fanul stelist a decis apoi să cumpere bilet în alt sector decât cel în care a fost interzis. A pătruns cu acest bilet în interiorul arenei, dar, după numai zece minute, a fost scos afară cu forţa de organizatori, după ce aceștia şi-au dat seama că e român, fiind chiar legitimat în acest sens. Nu a mai contat că avea bilet valabil. Era doar un român. Şi românii fuseseră interzişi de Steaua, chiar şi la Istanbul. „Banii pe acest bilet nu i-am mai primit înapoi. În total, toată excursia m-a costat aproape 1.000 de lei, dar regretul meu e că nu am fost lăsat să văd meciul”, şi-a încheiat povestea fanul stelist.

Adauga un comentariu

*