750.000 locuri de muncă disponibile pe Reţeaua EURES

În 31 de ţări europene sunt disponibile 745.813 locuri de muncă, informează site-ul EURES, portalul european al mobilităţii forţei de muncă.

De asemenea, până la acestă dată, pe acelaşi site au fost înscrise 195.022 de CV-uri ale celor care îşi caută un loc de muncă şi 8.459 de angajatori.

Reţeaua EURES a fost creată în scopul facilitării liberei circulaţii a forţei de muncă în Uniunea Europeană şi reprezintă o reţea de cooperare între Comisia Europeană, Serviciile publice de recrutare din statele membre, plus Norvegia, Liechtenstein, Islanda şi Elveţia. Aceasta oferă asistenţă pentru angajatori şi pentru cei care doresc să-şi găsească un loc de muncă în ţările membre UE.

În statele care au impus României măsuri tranzitorii privind circulaţia forţei de muncă, accesul la locurile vacante se realizează în baza acordurilor bilaterale pe care ţara noastră le are încheiate şi/sau în baza legislaţiei pentru lucrătorii români.

Pentru cele zece state membre ale Uniunii Europene care nu au impus restricţii privind accesul pe piaţa muncii, lucrătorii români pot să aplice pentru aceste posturi, fără alte formalităţi suplimentare, în aceleaşi condiţii ca şi nativii.

Reţeaua EURES poate fi accesată la adresa de Internet http://www.eures.europa.eu.(sursa: amosnews.ro)

Adauga un comentariu

*