Sase bacauani, falsificatori de monede, au fost retinuti

grup-infract.jpgPolitistii din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate – Serviciul de Combatere a Finantarii Terorismului si Spalarii Banilor au efectuat investigatii în cursul lui octombrie si noiembrie, cu privire la un grup infractional care se ocupa de falsificarea de bancnote. 18 din membrii retelei au fost retinuti, sase dintre ei fiind din Bacau!

Investigatiile politistilor din cadrul structurilor BCCO Bacau, BCCO Iasi, SCCO Vaslui, SCCO Târgu Mures, SCCO Harghita si SCCO Salaj au scos la iveala indicii cu privire la existenta unei grupari infractionale în Reghin, judetul Mures, care se ocupa de contrafacerea de moneda. La începutul acestei luni, în urma investigatiilor efectuate, politistii au actionat simultan în judetele Mures, Harghita, Bacau, Neamt si Salaj, reusindu-se prinderea în flagrant a mai multor membri ai retelei, plasatori si falsificatori. La nivelul BCCO Bacau au fost retinute sase persoane, G.M., de 42 de ani, D.S., de 26 de ani, V.M., de 19 ani, L.G., de 29 de ani, G.I., de 48 de ani, si G.L., de 36 de ani, fata de care s-a luat masura arestarii preventive pentru 29 de zile. Politistii specializati în combaterea criminalitatii organizate din Harghita i-au retinut pe C.I., de 26 de ani, care, ulterior, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, D.E., de 17 ani, fata de care s-a dispus interdictia parasirii localitatii, O.A., de 26 de ani, pentru care instanta a dispus interdictia parasirii tarii. Pe numele altui membru al gruparii, G.I., a fost emis mandat de aducere. Politisttii din Neamt au retinut, în urma cercetarilor, alte patru persoane, B.I., de 44 de ani, R.I., de 57 de ani, V.I., de 23 de ani si G.S., de 36 de ani, fata de trei dintre acestea luându-se masura arestarii preventive pentru 29 de zile. Alti trei suspecti, G.G., de 34 de ani, G.R., de 38 de ani si G.C., de 19 ani, au mai fost retinuti de politistii din cadrul IPJ Mures si doi, V.G., de 37 de ani, si V.I., de 24 de ani, de politistii din cadrul SCCO Salaj. Din cercetarile efectuate de politistii specializati în combaterea criminalitatii organizate s-a stabilit ca membrii gruparii au contrafacut si pus în circulatie mai multe bancnote din cupiura de 200 de lei, 100 de lei si 50 de lei. Politistii au capturat 358 bancnote falsificate. Cercetarile continua pentru stabilirea întregii activitati infractionale. (D.M.)

Adauga un comentariu

*