Purtatorul de cuvânt al campaniei prezidentiale a PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca modul in care ministrul interimar al Internelor Vasile Blaga a desemnat presedintii sectiilor de votare indica un plan de fraudare a alegerilor. Ponta a anuntat ca Birourile Electorale Judetene din Alba, Cluj, Vâlcea, Satu Mare si Dolj au admis contestatiile formulate impotriva desemnarii ca presedinti de sectii de votare a unor membri PDL. El a afirmat ca in alte judete multe din sectiile de votare au ca presedinti sotii ale primarilor PDL. Ponta a apreciat ca aceste fapte „denota ideea lui Vasile Blaga de a frauda alegerile din 22 decembrie”. Purtatorul de cuvânt al campaniei prezidentiale a PSD a mai acuzat faptul ca scrisorile adresate cetatenilor de catre presedintele Traian Basescu, despre referendumul privind reforma Parlamentului, sunt distribuite de Posta Româna, pe cheltuiala statului român. El a apreciat ca, nefiind distribuite pe cheltuiala candidatului Traian Basescu, se incalca legea de finantare a candidatilor si regulile stabilite de BEC. Ponta a mai anuntat si un caz de agresiune, victima fiind europarlamentarul PSD Viorica Dancila. Prezenta si ea la conferinta de presa, Dancila a afirmat ca pe 16 noiembrie, in jurul orei 16.00, in timp ce distribuia materiale electorale in localitatea Videle, a fost agresata de unul dintre consilierii PDL, Nitu Cristian, in prezenta primarului PDL al localitatii, Lucian Militaru. Dancila a apreciat ca astfel de actiuni sunt dictate de la centru de liderii PDL, argumentând ca primarul din Videle este var cu ministrul PDL Adriean Videanu.