Inspectoratul Scolar Judetean Bacau trebuie sa comunice Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, pâna pe 26 noiembrie, masurile agreate de scoli pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 329, de rationalizare a cheltuielilor publice. Ministerul Educatiei a cerut Inspectoratului Scolar Bacau, printr-o nota, sa faca demersurile necesare pentru ca, la nivelul fiecarei unitati de invatamânt preuniversitar, sa fie initiat un dialog pe aceasta tema cu toti membrii comunitatii scolare. Cei care trebuie sa gaseasca solutia optima pentru aplicarea acestei legi, prin respectarea Contractului Colectiv de Munca, sunt nu doar profesorii si reprezentantii sindicali, ci si parintii si autoritatile locale.