In primele zece luni ale lui 2009, în municipiul Bacău au fost sesizate aproape 200 furturi din locuinte. Cele mai multe dintre ele au fost comise prin forţarea şi escaladarea geamurilor unor imobile. In multe cazuri, hotii au patruns în locuintele bacauanilor prin geamurile lasate deschise sau chiar pe usa descuitata!
Pentrtu a eviota astfel de situatii, cetatenii sunt sfatuitsi de politisti sa respecte anumite reguli, iar primele dintre acestea pornnesc de la asigurarea usii cu vizor, încuietori sigure, lant de siguranta si sa nu se lase cheia sub pres sau în cutia cu scrisori. Nu deschideti usa necunoscutilor, indiferent cine pretind ca sunt. Nu faceti publica plecarea dvs. de acasa si rugati vecinii sa supravegheze locuinta. Procedati la fel si dvs. când acestia sunt plecati. „De mare importanta sunt datele furnizate de catre vecini, care sunt cei mai în masura sa sesizeze si sa observe miscarea elementelor infractoare în zona. Cu regret însa trebuie sa afirmam că, în unele cazuri, se sparg usi din lemn masiv si se transporta bunuri voluminoase fara ca vreun vecin sa se sesizeze despre acest lucru”, a spus subinspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Nu lasati bilete în usa atunci când sunteti plecati de acasa. Rugati un vecin sa ia eventualele facturi sau înstiintari prinse în usa. Asigurati un iluminat corespunzator atât pe casa scarii, cât si în preajma anexelor. Montati un interfon la intrarea în bloc, iar daca nu aveti aceasta posibilitate, asigurati usa blocului cu un sistem clasic. Nu permiteti copiilor sa deschida usa persoanelor necunoscute, chiar daca spun ca sunt trimise de dvs. sau de rude, consecintele pot fi grave. Cheia legata la gâtul copiilor este cel mai evident indiciu ca acestia sunt singuri acasa, lucru care-i atrage pe infractori.
Atentie pe cine primiti in casa!
În cazul în care la usa dvs. se prezinta persoane care vând, cumpara diferite produse, evitati-le! În niciun caz nu le permiteti accesul în locuinta. Cereti sa vi se prezinte si verificati legitimatiile si cartile de identitate ale persoanelor care îsi declina calitati oficiale. Când parasiti locuinta, verificati daca ati încuiat usa apartamentului, ferestrele, usa de la balcon etc. Închideti bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul si ultimul etaj. Dotarea cu gratii da un plus de siguranta. Nu pastrati în casa sume importante de bani si nu faceti publice valorile pe care le detineti. În cazul în care ati pierdut o cheie, înlocuiti imediat încuietoarea sau lacatul. Acest lucru este recomandat si în cazurile de schimb de locuinta. Nu ezitati sa întrebati persoanele straine, pe care le sesizati în bloc, pe cine cauta. Aceste întrebari descurajeaza posibilii infractori. Nu dati curs întâlnirilor propuse telefonic de persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat de acestea. Un astfel de pretext constituie o modalitate de a va face sa parasiti locuinta care, între timp, poate fi sparta. Daca primiti un telefon si nu recunoasteti interlocutorul, rezumati-va la a spune „ati gresit numarul” , nu intrati în discutii care ar putea furniza date despre persoana dvs. Notati seriile aparaturii electronice detinute, astfel încât sa puteti sprijini Politia în cazul furtului. Atunci când persoane straine de imobil sunt observate ca ies din scarile blocurilor cu bagaje sau ca scot pe ferestrele apartamentele de la etajele inferioare diverse bunuri, anunţati urgent Politia. Retineti cât mai multe semnalmente ale acelor persoane si daca este cazul, marca, culoarea si numarul autoturismului folosit de ele. Înstiintati Politia când observati ca în jurul imobilului dvs. stationeaza autoturisme cu mai multi indivizi care urmaresc activitatea persoanelor din bloc si încercati sa retineti cât mai multe semnalmente ale acestora si ale autoturismelor lor.
Cum procedati când gasiti locuinta pradata de hoti?
Intr-o asemenea situatie nu trebuie sa intrati în panica, acest comportament poate întârzia identificarea si prinderea infractorilor, ceea ce determina si recuperarea cu greu a bunurilor furate. Anuntati de urgenta politia si nu patrundeti în câmpul infractional. Nu trebuie sa atingeti sau sa miscati de la locul lor lucrurile din locuinta. Pe cât posibil, interziceti accesul altor persoane binevoitoare în câmpul infractional. În multe cazuri victima sau alte rude doresc sa verifice ce obiecte lipsesc sau sa faca ordine în lucrurile ravasite de infractori, prin aceasta distrugând mijloacele de proba existente. Victima trebuie sa puna la dispozitia politiei cât mai multe date de care a luat cunostinta. Ne referim aici la persoanele suspecte care au gravitat în jurul locuintei, care au cunoscut faptul ca victima lipseste de acasa sau care aveau informatii despre locul în care se aflau bunurile de valoare. Dupa intrarea politiei în câmpul infractional, examinati cu atentie locuinta si furnizati acesteia date în legatura cu bunurile furate. Este preferabil sa indicati caracteristicile de identificare a bunurilor furate. Tinând cont de aceste reguli contribuiti, în mare masura, la prinderea celui care v-a pradat locuinta!