Beţivii din fotbalul românesc n-au leac

Fotbalul românesc se află în plină „zodie a beţiei”. Din ce în ce mai mulţi jucători de prim rang ai României, din Liga I sau care evoluează în campionate străine (cazul Mutu), au căzut în patima alcoolului şi a vieţii desfrânate. Amenzile nu-i sperie deloc, criticile mai rău îi întărâtă, iar consecinţele se văd cu ochiul liber: formaţiile noastre de club au ajuns ruşinea Europei (doar Dinamo are şanse de a se califica din grupele Ligii Europa, însă şi acestea sunt utopice), iar la nivel de echipă naţională suntem de mult la podea.

„Nu poţi face sport fără educaţie”

Ultimele scandaluri bahice au fost iscate de fotbalişti proveniţi de la „granzii” Steaua şi Dinamo. Cristian Tănase, respectiv Gabi Tamaş şi Ousmane N’Doye. Nici ameninţările cu excluderea din lot, nici sancţiunile financiare consistente nu i-au putut determina pe cei doi să-şi schimbe modul de viaţă. Tamaş nu pare afectat nici măcar de faptul că porţile naţionalei României i s-au închis ca urmare a vieţii sale extrasportive.Fenomenul pare scăpat de sub control, iar singurii în stare să-l explice sunt sociologii şi psihologii. EVZ a consultat câte un specialist din fiecare domeniu, iar explicaţiile sunt diverse: de la frustrări personale până la lipsă de educaţie. Sociologul Marius Pileanu consideră că de vină pentru comportamentul fotbaliştilor este formarea acestora din perioada junioratului. „Nu poţi face sport fără educaţie. Actualii jucători plătesc tribut lipsei de educaţie, faptului că, în perioada junioratului, cluburile nu se ocupă aşa cum trebuie şi de formarea lor ca oameni.
Care a fost primul lucru făcut de atacantul rapidist Ioniţă după ce Viorel Hizo l-a promovat la echipa mare, iar George Copos i-a mărit salariul? A renunţat la liceu! Din anul 2000, de când cluburile româneşti au început să ofere contracte mari, fotbaliştii sunt tentaţi doar să câştige bani cât mai mulţi, nu-i mai interesează şi altceva”, ne-a declarat Marius Pileanu. Lena Rusti, psihoterapeut, susţine că escapadele nocturne ale fotbaliştilor pot constitui şi un mod de refulare a acestora. „Sportivii de performanţă sunt supuşi multor constrângeri, iar orice regim de viaţă riguros aduce frustrări. Fiecare dintre noi avem şi o parte rebelă, iar orice constrângere ne creează o stare de revoltă. Unii strâng din dinţi şi acceptă, dar alţii, cu o fire rebelă mai pronunţată, refulează. Băiatul a ces ta de la Dinamo, Gabi Tamaş, este un jucător talentat, o vedetă, şi probabil că din acest motiv simte nevoia să în calce regulile. Şi el, şi ceilalţi vor să braveze”, a declarat, pentru EVZ, Lena Rusti.

Adauga un comentariu

*