Se cer noi garantii de la municipalitatea onesteana

Pentru creditul de 6,6 milioane de euro (232 miliarde de lei vechi), destinat construirii centralelor de cartier din Onesti, Banca Comerciala HVB Tiriac SA a solicitat noi garantii de la municipalitatea onesteana, constand in emiterea a doua bilete la ordin, in alb si fara protest.

Nu este prima solicitare de acest fel facuta de Banca }iriac: mai intai, Consiliului Local Onesti i s-a cerut sa gireze imprumutul cu toate veniturile proprii, de la impozite si taxe locale, pana la cotele defalcate din impozitul pe venit, iar apoi a pretins legislativului local sa aprobe o noua hotarare, in care sa fie inclusa precizarea ca “ratele, dobanda si comisioanele aferente creditului vor fi achitate din veniturile proprii ale bugetului local”.

Centralele termice au fost finalizate, dar banii nu au ajuns decat partial la constructori si la furnizorii de materiale, pentru ca Banca }iriac a blocat restul de 80 miliarde de lei vechi din creditul contractat, solicitand acordarea unor noi garantii din partea Onestiului. Pretentiile Bancii }iriac au inceput sa-i irite pe consilierii locali din Onesti, care n-au fost incantati de ideea de a emite cecuri in alb din partea municipalitatii.

“In alb, mai ales fara protest, exista pericol, pentru ca pot fi completate pentru orice suma, la care se adauga dobanzi, penalitati si comisioane bancare, fara control, fara aprobarea Consiliului Local, dar in numele sau – a fost de parere consilierul Mihai Sova.

Cand s-a aprobat imprumutul, nu s-a facut referire ca avem obligatia sa emitem bilete la ordin in alb. De altfel, noi am mai acceptat in luna decembrie o conditie impusa de aceasta banca. Vazand ca am acceptat-o cu relativa usurinta, acum vine cu o noua pretentie si, probabil, vom mai avea solicitari de acest fel”.

Pe de alta parte, primarul Emil Lemnaru i-a asigurat pe consilieri ca este vorba de o simpla procedura bancara, lipsita de riscuri, si, cu exceptia lui Mihai Sova, i-a convins sa aprobe emiterea biletelor la ordin in alb.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*