„Asociatia Civic Media solicita Colegiului CNSAS sa nu amane pentru a treia oara discutarea cazurilor ziaristilor Bogdan Chireac (“Gandul“, ex -“Pro-TV“,), Cornel Ivanciuc (ex-“Academia Catavencu“), si Doru Braia (“National TV“)” se arată într-un comunicat Civic Media remis AMOS News, pe care îl redăm integral.
„Civic Media reaminteste ca aceste cazuri – care sunt extrem de simple si nu necesita mari dispute intelectuale – au fost reprogramate pentru sedinta de maine dupa ce initial trebuiau dezbatute saptamana trecuta, marti, si apoi joi. Totodata, sursele Civic Media afirma ca dupa acest lot urmeaza si mass media publice, in cap de lista aflandu-se Rodica Culcer, actuala sefa a Departamentului Stiri a TVR.
Presa a relatat saptamana trecuta faptul ca jurnalistii mentionati au angajamente cu Securitatea, nume conspirative si “probe scrise“ in privinta colaborarii cu fostul regim. Sursele citate au precizat ca numele conspirative ale acestora sunt Barbulescu pentru Bogdan Chirieac, Octavian Cotescu pentru Doru Braia si Balea Alexandru pentru Cornel Ivanciuc.
Desi initial a declarat ca CNSAS va da verdictul in aceste cazuri saptamana trecuta, presedintele Colegiului CNSAS, Claudiu Secasiu, a intervenit in dezbaterea publica creata de mediatizarea acestor informatii apreciind ca cele trei cazuri, aflate pe lista “Voci curate“, vor fi tratate “potrivit legii“. Ne exprimam speranta ca aceasta nu inseamna amanarea lor si multumim anticipat Colegiului CNSAS pentru prima dovada care arata ca deconspirarea formatoriilor de decizie care au colaborat cu Securitatea este cel putin la fel de importanta ca si cea a factorilor de decizie.
Totodata, apreciind ca media publice aflate sub controlul Parlamentului sunt poate mai importante decat media private, in perspectiva relatiei contribuabil – institutie publica, Civic Media atrage atentia CNSAS ca ar putea sa se ocupe de principalii directori de opinie din institutia Televiziunii Publice (TVR).
Pentru inceput, Rodica Culcer – acuzata in trecut de Robert Turcescu de cenzura si politica slugarnica fata de Adrian Nastase si fostul partid de guvernamant PSD si taxata in prezent de Comisia de Etica a TVR pentru acelasi tip de performanta, dar cu vector diferit – credem ca este candidatul ideal pentru verificari aprofundate.
Rodica Culcer, momentan sefa Departamentului de Stiri a TVR si aflata sub contract cu publicatia Evenimentul Zilei si revista “22“ a Grupului pentru Dialog Social, a lucrat, inainte de 1989 in interiorul Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti. Aici a indeplinit intre 1987 si 1989 functia de secretara a Consilierului Politic al Ambasadei Americii in Romania, Michael E. Parlmly, diplomat veteran si in prezent amabasador al SUA in Cuba (United States Interests Section in Havana, or USINT). Conform unor persoane foarte bine avizate – care sunt dispuse sa depuna marturie in cazul audierii Rodicai Culcer la CNSAS -, in perioda comunista, in Ambasada Statelor Unite ale Americii intregul personal romanesc era incadrat in Departamentul Securitatii Statului, Directia a III-a. “Pana si femeile de serviciu erau subofiteriâ€, afirma sursa Civic Media, sustinand ca Rodica Culcer avea la momentul 1989 gradul de locotenent-colonel in Securitate.
Solicitam totodata public Rodica Culcer sa-si clarifice aceste pete din biografia sa, care, culmea, nu prea este disponibila in varianta electronica, nici pe site-ul Televiziunii Romane, nici pe Internet, pentru uz general.
In atentia cercetatorilor CNSAS : date despre Rodica Culcer se gasesc si in ASRI, Fond «D».
Civic Media mai aminteste ca majoritatea formatorilor de opinie deconspirati pana acum sunt legati strans de Grupul pentru Dialog Social. Este vorba de : Smaranda Enache, Iustin Marchis, Sorin Antohi si, dintre persoanele chemate recent la CNSAS, Mihnea Berindei.
Asociatia Civic Media