Ruinele-gigant din centrul Bucureştiului

Nicolae Ceaşescu nu a fost singurul care şi-a dorit construcţiile imense, monumentale, de genul Palatului Parlamentului care să amintească zi de zi oamenilor de cât de puternic este sistemul şi de noua ordine „socialistă”. Şi Berlinul, pe vremea lui Hitler, urma să fie „sistematizat” şi să aibă a “Cale a Victoriei Socialismului” – Prachtstrasse. Aceeaşi grandomanie o manifesta şi Stalin, în Moscova, cu câteva zeci de ani înaintea lui Ceaşescu. Hitler n-a apucat să ducă la bun sfârşit demolarea Berlinului. Ceaşescu a apucat să facă mai mult: Casa Poporului şi „Bulevardul cu fântâni”.Revoluţia l-a prins pe Ceauşescu înainte ca unele dintre clădirile simbol ale „noii ordini socialiste” să fie terminate: Biblioteca Naţională, Casa Radio – nefinalizate nici în ziua de azi – sunt exemple ale dezinteresului şi „impotenţei” autorităţilor de după ‘89.România se poate „lăuda” şi cu una din cele mai slabe reţele de transport subteran. Pe vremea lui Ceauşescu se săpaseră deja tunele până în Bucureştii Noi (în Nord) şi spre Nicolae Grigorescu. Unele staţii au fost inaugurate abia anul acesta. Alte tronsoane, cum sunt cele din nord, se află şi acum în conservare. Circurile foamei au avut o soartă mai bună: n-au stat decât 10 ani în paragină, fiind transformate apoi în mall-uri.

Fără Bibliotecă Naţională

Clădirea Bibliotecii Naţionale era finalizată în proporţie de 90% în ’89. Şi asta deşi lucrările începuseră cu puţin timp în urmă – în 1986. Până şi caloriferele şi firele de electricitate erau trase, iar în interior se monteseră şi uşile. Doar faţada lipsea.La 20 de ani de la Revoluţie, clădirea nu arată prea diferit de modul în care au lăsat-o comuniştii. Poate doar să se mai fi furat câte ceva. În tot acest timp, autorităţile au jucat ping-pong cu beneficiarul şantierului: de la ministerul Culturii, la Biblioteca Naţională, instituţie publică din subordinea Ministerului Culturii, apoi la RAPPS – în 2002 – şi înapoi la Ministerul Culturii.Abia în primăvara acestui an, la aproape un an de la organizarea licitaţiei, Ministerul Culturii a semnat un contract cu firma Aedificia Carpaţi pentru finalizarea construcţiei. Valoarea contractului:70 de milioane de euro. Lucrările ar trebui finalizate în 3 ani.

De ce la ce vine „Casa Radio”?

Imobilul neterminat de lângă Eroilor trebuia să fie „Muzeul Partidului Comunist Român”. Lucrările au demarat tot la mijlocul anilor ’80, iar în 1989, unele corpuri erau aproape finalizate: dovadă că Ceauşescu a ţinut discursul din 23 august 1989 de la unul din balcoanele clădirii.Totuşi, este cunoscut de români drept Casa Radio. Motivul: Guvernul Ciorbea a decis ca noua destinaţie a imobilului să fie cea de sediu a societăţii Române de Radiodifuziune, alături de Muzeul de Istorie şi Ministerul Justiţiei.În timpul guvernului Năstase, clădirea a trecut în patrimoniul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.În 2003, a fost încheiat un contractul de parteneriat public-privat pentru finalizarea construcţiei şi transformarea acesteia într-un centru comercial. Contribuţia statului în noul proiect avea să fie terenul şi clădirile existente (pentru care primea 10% din noua societate), iar restul de acţiuni aparţineau partenerului statului – un grup turcesc, care însă n-a făcut investiţiile la care se angajase.În 2006, contractul a fost modificat, iar locul dezvoltatorului turc a fost luat de o firmă israeliană. Acesta a anunţat transformarea Casei Radio într-un complex cu un mall gigant, clădiri de 35 de etaje, spaţii de birouri şi locuinţe, valoarea proiectului Dâmboviţa Center fiind estimată la 2 miliarde de dolari. Lucrările au început, dar au fost oprite după scurt timp de criza economică. Dezvoltatorul proiectului este compania Plaza Centers, controlată de omul de afaceri israelian Mordechay Zisser.