Mircea Sandu: „Mă retrag în 2018”

Actualul şef al FRF spune că nu are nicio emoţie cu privire la alegeri şi anunţă că va mai sta mult şi bine la Casa Fotbalului.Aflat în fruntea fotbalului de aproape două decenii, Mircea Sandu e hotărât se reziste în continuare în fotoliul de lider la FRF.În ciuda problemelor de sănătate, locatarul de la Casa Fotbalului nici nu vrea să audă de retragere. Mircea Sandu a răsuflat uşurat astăzi, când a aflat că Gică Popescu, contracandidatul său şi la ultimele alegeri, a anunţat că nu e interesat de scaunul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

„FRF nu a încălcat regulamentul”

El susţine că nu are niciodată emoţii la alegeri, încă din 1990, când a participat pentru prima dată, şi anunţă că mai vrea încă un mandat, în afara celui aproape asigurat pentru următorii patru ani.Mircea Sandu a reacţionat dur la afirmaţiile lui Gică Popescu, care a spus, printre altele, că Mircea Sandu a încălcat statutul FRF.”E problema lui Gică Popescu dacă protestează, dar Federaţia Română nu a încălcat regulamentul. Nu mă interesează motivele sale. Nu mă surprinde gestul său, este o opţiunea lui, probabil că are probleme mai importante de rezolvat. Ce trebuie să facem acum, să stăm drepţi în faţa lui Popescu? Nu s-a încălcat statutul Federaţiei”, a declarat Mircea Sandu, la Sport.ro.Acuzat de fostul mare internaţional că n-a făcut nimic pentru fotbalul românesc, Mircea Sandu i-a răspuns lui Popescu: „Este o afirmaţie nesimţită cea a lui Popescu. Nu am avut niciodată emoţii la alegerile FRF. Din 1990 sunt într-o campanie continuă. Cei care sunt acum în staff vor rămâne, vom vedea dacă vom mai aduce pe cineva. Nu facem promisiuni financiare cluburilor, ci doar că vom avea reguli ce trebuie respectate de toată lumea. Ca preşedinte de federaţie nu sunt inconştient să recurg la ameninţări. Arătaţi-mi o persoană căreia i-am făcut rău. Vreau încă două mandate, în 2018 mă las de federaţie. Am şanse să devin vicepreşedinte la UEFA, dacă se eliberează vreun post”.

Adauga un comentariu

*