Din nou balamuc in termoficarea din Onesti

Un nou val de nemultumiri a cuprins asociatiile de proprietari din Onesti, dupa ce furnizorul de energie termica in municipiu, SC Termon CT SA, a decis sa transfere asociatiilor sarcina de a citi indecsii contoarelor de apa calda si de a repartiza costurile pe fiecare apartament.

In definitiv, Termon nu a facut altceva decat sa revina la prevederile legislative, stipulate prin HG 933/2004, OG 73/2002, HG 400/2003, Legea 51/2006 si Ordinul 233/2004 (emis de autoritatea nationala in domeniu), emitand Note informative catre toate asociatiile, cu obligatiile ce le revin, si avertizand ca, in lipsa tabelelor cu indecsii si cu repartizarea costurilor, va face calculele in regim pausal.
Cele mai multe asociatii au refuzat sa se implice in astfel de calcule, motiv pentru care Termon a redistribuit locatarilor diferentele de consum, aparute in plus, pe baza unui program de calcul. Asa se face ca unii proprietari s-au trezit cu 12 metri cubi de apa calda, in loc de 3, cat aratau contorii din apartament, iar acestia s-au dus sa ceara socoteala la Termon.

Furnizorul nu mai face treaba asociatiilor

Administratorul unic al Termon, Marcel Iordache, a dat explicatii tuturor celor nemultumiti, carora le-a amintit ca obligatia de a citi contoarele si de a face repartizarea cheltuielilor revine asociatiilor. “Pana acum, consumatorii prezentau indecsii la noi, insa unii locatari declarau date false sau consum zero, iar noi nu aveam dreptul de a intra in locuinte pentru a face verificari si, ca urmare, suportam pierderile – a precizat Marcel Iordache. Actele normative nu ne dau dreptul sa citim contoarele din apartamente, si nici sa facem defalcare cheltuielilor. Asociatiile au nu doar dreptul, ci si obligatia de a face acest lucru, conform legii. Problema e foarte simpla: consumatorii prezinta indecsii la asociatie, iar suma totala a indecsilor trebuie comparata cu indicatiile contorului general, de la bransamentul imobilului; daca apar diferente mari, inseamna ca cineva incearca sa fure, declarand date false. Atunci, conform actelor normative, reprezentantul legal al asociatiei, care poate fi administratorul sau o firma angajata special in acest sens, are dreptul si obligatia de a verifica toate contoarele din apartamente, dupa care sa ne prezinte situatia, sub forma de tabel. Practic, asociatiile trebuie sa certifice corectitudinea consumurilor declarate, iar facturarea si plata se va face in continuare la noi, pe fiecare apartament in parte”.

Asociatiile fug de obligatii

Partea proasta este ca asociatiile nu vor sa faca o munca in plus, desi legea le obliga. Drept urmare, cei care declara in fals un consum mic, sau chiar zero, vor putea fura in continuare, fara sa plateasca, numai ca diferentele nu vor mai fi suportate de Termon, ci de restul locatarilor din imobilul respectiv. Insa acestia din urma au luat foc atunci cand s-au trezit ca au de plata dublu sau triplu fata de cat au consumat si, in prima faza, s-au napustit asupra furnizorului.
Cand au inteles ca este respunderea asociatiilor, a aparut o alta problema. “Daca asociatiile refuza sa-si faca treaba, noi, ca locatari, ce putem face, ca nu avem bani sa ne judecam cu presedintii sau cu administratorii”, a ridicat problema unul dintre proprietari, care a platit de 3 ori mai mult decat a consumat.

Primaria trece la sanctiuni

O solutie a venit din partea primarului Emil Lemnaru: “Noi am anuntat toate asociatiile in legatura cu obligatiile ce le revin, dar ii vom mai chema inca odata pe presedinti, pentru a le aduce la cunostinta prevederile legislative, iar daca nu se conformeaza, vom retrage atestatele pentru administratori, documente fara de care nu mai pot ocupa functiile respective”. Unele asociatii, foarte putine, au reactionat corect si au inceput deja sa faca verificari la contoare. Spre exemplu, presedintele Asociatiei 8, Neculai Olteanu, a depistat un locatar care nu a declarat niciun consum, timp de vreo 6 luni, desi contorul lui arata 30 de metri cubi consumati. Acum, consumul i-a fost facturat locatarului respectiv, iar celorlati proprietari le va fi scazuta cheltuiala cu care au fost incarcati in plus. De mentionat este si faptul ca in alte orase din tara, inclusiv in Bacau, citirea si repartizarea consumurilor se face conform actelor normative in vigoare. Doar la Onesti a fost preluata de furnizor aceasta sarcina, ca urmare a unei proaste strategii, aplicata de fosta conducere a Termon, in frunte cu fostul administrator unic, Constantin Paval, responsabil de tot acest balamuc.

Gheorghe LEU

Comentarii

  1. de ce in mijlocul acestui razboi al incompetentilor trebuie sa fie incluse si persoanele care nu au nici o vina si care platesc oricum prea mult pentru niste servicii mizere?
    daca nu sunt in stare sa decida asupra unor lucruri atat de simple sa se ocupe de altceva.
    sunt o apa s-un pamant.
    se ocupe de altceva .

  2. de ce in mijlocul acestui razboi al incompetentilor trebuie sa fie incluse si persoanele care nu au nici o vina si care platesc oricum prea mult pentru niste servicii mizere?
    daca nu sunt in stare sa decida asupra unor lucruri atat de simple sa se ocupe de altceva.
    sunt o apa s-un pamant!
    se ocupe de altceva .

  3. Din pacate, autorul articolului nu a incercat sa se documenteze asupra legilor si ordinelor mentionate, a scris „dupa ureche” cum fac ziaristii neprofesionisti sau la indicatiile patronului.
    Domnul Marcel Iordache a acceptat in mod sa incaseze banii pana in momentul in care nu a mai iesit. Nu presedintii asociatiilor sunt vinovati ca nu se aplica legea. Stiati ca pana in Iulie 2007 consumatorii racordati la sistemul public de distributie a energiei termice trebuie sa aibe montate distribuitoare de costuri ?
    Dar ca furnizorul trebuia sa incheie intai contracte de furnizare cu asociatiile de proprietari si apoi conventii cu proprietarii?
    Dar ca , colectarea si prelucrarea datelor de la repartitarele de costuri precum si repartizarea cheltuielior trebuie sa le faca PRESTATORUL ?
    Poate primarul Onestiului este prea „obosit” de atatea mandate si ii vine mai usor sa desfiinteze activitatea asociatiilor prin ridicarea acelor certificate decat sa caute ce inseamna acel cuvant PRESTATOR si ce obligatii are acesta. LEGEA ESTE UNA SI APLICAREA EI SE FACE DUPA NORME METODOLOGICE SI NU DUPA BUNUL PLAC
    Incercati si d-voastra stimati ziaristi sa discutati si cu presedintii de asociatii. Va recomand Asociatia nr. 17

  4. opinia este CORECTA .

  5. T.C.T.Onesti a zis:

    In contextul actual, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat a localităţilor a devenit una din preocupările majore ale autorităţilor administraţiei publice locale întrucât această activitate are o importantă dimensiune socială şi un rol esenţial în menţinerea coeziunii sociale, în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi în lupta pentru evitarea excluderii şi marginalizării sociale.
    Conceptul dezvoltării durabile în domeniul alimentării cu energie termică a localităţilor presupune aplicarea unor soluţii tehnice performante capabile să asigure pe de o parte, condiţii normale de viaţă şi de muncă comunităţilor locale şi satisfacerea nevoilor sociale ale acestora în condiţii de rentabilitate economică şi eficienţă energetică şi, pe de altă parte, conservarea resurselor primare, protecţia şi conservarea mediului, fără a afecta echilibrul ecosferei şi accesul generaţiilor viitoare la resursele energetice primare.
    Consiliul Local şi Primăria municipiului Oneşti au investit într-un sistem de termoficare complet nou, utilizând echipamente şi materiale moderne, realizate după cele mai noi tehnologii din domeniu. Construirea celor 21 centrale termice de cvartal şi inlocuirea in totalitate a circuitului secundar cu conducte preizolate, prevăzute cu conductori de semnalizare a avariilor şi contorizarea la nivel de branşament au reprezentat o soluţie tehnică viabilă ce va fi integrată intr-o noua concepţie de termoficare, în concordanţă cu prevederile programului „Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţă” aprobat prin HG 462/2006.
    Promovarea cogenerării de inaltă eficienţă bazată pe cererea de căldură utilă va avea ca efect reducerea considerabilă a preţului gigacaloriei la consumatorul final simultan cu obţinerea unui important profit, conform studiului de fezabilitate elaborat de către S.C.ATH-energ.S.R.L.-Bucureşti.
    Stabilirea consumurilor de energie termică pentru încălzire şi apa caldă de consum pe apartamente prin metoda indirectă, specifică sistemului de distribuţie verticală din condominii, este generatoare de mari nemulţumiri în rândurile populaţiei care continuă cursa deconectărilor totale sau parţiale de la sistemul centralizat de termoficare.
    Metoda indirectă are la bază repartizarea energiei termice şi a apei calde înregistrate la branşamentul comun al condominiului, fie la metru pătrat suprafaţă utilă, fie pe baza indicaţiilor repartitoarelor de costuri pentru încălzire şi apă caldă de consum.
    Unul din cele mai mari dezavantaje ale acestui sistem concretizat în valoarea mare a facturii individuale este că nivelul consumului repartizat este mai mare decât cel perceput de fiecare consumator ca fiind consumul propriu al apartamentului, fără a avea posibilitatea de a interveni direct asupra mărimii acestuia.
    Intervenţiile ilegale asupra instalaţiilor de utilizare din apartamente sunt greu sau chiar imposibil de controlat şi depistat în condiţiile când apartamentele din condominii sunt în proprietatea locatarilor; conectările ilegale la căldură şi apă caldă din apartamente constitue o certitudine, mărirea nedeclarată a S.E.T.-ului, pierderile de agent termic din instalaţiile comune, citirea incorectă a indicilor sau chiar blocarea intenţionată a repartitoarelor de costuri au ca efect creşterea consumului înregistrat la branşamentul comun, contravaloarea acestuia fiind suportată de locatarii cinstiţi.
    Trecerea la sistemul de distribuţie orizontală şi contorizarea individuală la nivel de apartament presupune renunţarea in totalitate la instalaţia veche de distribuţie verticală a agentului termic pentru incălzire şi apa caldă de consum, inclusiv branşamentul termic comun ca punct de măsură şi de delimitare/separare a instalaţiilor aparţinând furnizorului, respectiv asociaţiei de proprietari.
    Distribuţia agentului termic în noua variantă se va realiza de jos în sus numai pe casa scării, utilizând 2 conducte noi pentru încălzire tur-retur şi 2 conducte noi pentru apă caldă de consum tur-recirculare. Conductele de distribuţie vor fi izolate termic, încasetate şi încadrate în arhitectura scării de bloc.
    Contoarele de energie termică pentru încălzire şi pentru apă caldă de consum se montează pe racordul de agent termic, respectiv pe racordul de apă caldă de consum într-o casetă la intrarea în fiecare apartament în parte conform prevederilor art.1(5) din HG 933/2004. Transmisia datelor se face on-line prin cablu la dispeceratul central, actualizarea datelor realizându-se la fiecare 5 minute.
    Sistemul de achiziţie a datelor este realizat fizic în proporţie de 75% pentru centralele montate înainte de 2006 şi 100% pentru cele 7 centrale noi instalate în 2006, pentru partea de infrastructură. Partea de echipament de transmisie este însă neacoperită pentru 20 din cele 21 de centrale existente. De asemenea, softurile de prelucrare a datelor sunt în faza de implementare experimentală, cu termen de finalizare pentru prima centrală (CT15) la data de 15.03.2007.
    Introducerea noului sistem de distribuţie şi contorizare a energiei termice pentru încălzire şi pentru apa caldă de consum reprezintă de fapt etapa cea mai dificilă şi cea mai importantă pentru satisfacerea clienţilor, menţinerea lor, recâştigarea încrederii şi relansarea sistemului de termoficare în municipiul Oneşti.
    Montarea grupurilor de măsurare la intrarea în apartamente va elimina practic dezavantajul citirii locale a repartitoarelor de costuri pentru încălzire şi pentru apă caldă din apartamente; de această dată citirea unui număr atât de mare de contori, monitorizarea consumurilor şi a parametrilor agentului termic vor fi posibile numai prin implementarea unui program integrat de achiziţie a datelor şi facturare.
    Sistemul exclude dezavantajele vechiului sistem şi permite de această dată consumatorului să-şi regleze sau chiar să-şi diminueze consumul până la închiderea completă şi să plătească efectiv cât a consumat, repartizarea căldurii şi apei calde făcându-se strict după indicaţiile contoarelor montate la intrarea în apartament. Sistemul este preferat de oneşteni şi pentru faptul că energia termică măsurată la intrarea în apartament este cu 25% mai ieftină decât în cazul centralelor de apartament.
    Extinderea şi generalizarea sistemului de distribuţie pe orizontală şi contorizarea individuală a consumatorilor din condominii impreună cu montarea robineţilor termostatici, in conformitate cu cerinţele regulamentului Unităţii de Management al Proiectului, dau posibilitatea transformării modului de operare al sistemului de termoficare într-unul bazat pe cerere în care consumatorii îşi reglează consumul de energie termică în funcţie de necesar dar şi de posibilităţile financiare.
    Implementarea modului bazat pe cerere, cu debite variabile de agent termic, este o condiţie de bază pentru operarea eficientă a sistemului de termoficare centralizat, care răspunde cerinţelor consumatorilor având ca efect readucerea consumatorilor deconectaţi în sistemul centralizat, creşterea progresivă a cererii de energie termică utilă şi reducerea în continuare a preţului gigacaloriei furnizate.
    De asemenea, sistemul permite încheierea contractelor de furnizare direct cu proprietarii apartamentelor, creând astfel posibilitatea îmbunătăţirii serviciului prestat şi satisfacerii clienţilor.

Adauga un comentariu

*