Dragoş Petrescu a fost ales, joi, de membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în funcţia de preşedinte al instituţiei. Membru al Colegiului CNSAS, intrat în această structură de conducerea cu susţinerea preşedintlui Traian Băsescu, Petrescu l-a avut drept contracandidat pe profesorul Laurenţiu Tănase, unul din reprezentanţii PSD, candidaturile celor doi fiind depuse formal la începutul şedinţei de joi, în care s-a desfăşurat scrutinul. Conform unor surse din Colegiul CNSAS, rezultatul votului secret a fost de şase la patru în favoarea lui Petrescu.
În funcţia de vicepreşedinte al instituţiei a rămas Virgil Ţârău, cel care a ocupat acestă funcţie şi în mandatul fostului preşedinte Ladislau Csendes. Ţârău, al cărui nume a fost vehiculat printre posibilii candidaţi la funcţia de preşedinte al CNSAS după retragerea lui Ladislau Csendes, a declarat la un moment dat că nu are de gând să încerce să obţină această funcţie din anumite motive personale şi angajamente profesionale.
Atât Petrescu, cât şi Tănase nu sunt la prima încercare de a dobândi şefia CNSAS. Primul a concurat la un moment dat cu defunctul Ticu Dumitrescu, în timp ce Tănase a încercat fără succes în 2008 să dobândească sprijin de la ceilalţi colegi pentru a concura împotriva lui Csendes pentru această funcţie.
Dragoş Petrescu este membru al Colegiului CNSAS din martie 2006 şi lector universitar la Facultatea
de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, iar în perioada iulie 2003-martie 2006 a fost director al Institutului Român de Istorie Recentă. A fost ales şi validat de parlament ca membru în cadrul Colegiului CNSAS la propunerea Administraţiei Prezidenţiale.
Ladislau Csendes a demisionat, în 21 decembrie, din postul de preşedinte al CNSAS, invocând mai multe ameninţări primite în timp de el, dar şi de colegii săi, cea mai recentă fiind cea în care un avocat al instituţiei ar fi găsit un glonţ intrat prin geam în apartamentul său, de la etajul
şapte al unui bloc.
Antena3.ro