Cele nici 30 de procente obţinute de fiul lui Silviu Prighoană la scrutinul parlamentar parţial de duminică pentru scaunul de deputat în Coleiul 1 al Capitalei nu au avut darul să nemulţumească conducerea PDL. Cel puţin la nivel declarativ. Atât secretarul general al partidului, Vasile Blaga, cât şi liderul PDL Emil Boc l-au felicitat pe Prigoană pentru curajul de a candida împotriva unui rival susţinut de PNL şi PSD. Totuşi, organizaţia de Sector 1, însărcinată cu susţinerea lui Honorius Prigoană în campanie
nu va scăpa de o analiză internă a partidului pentru a se identifica cauzele care au dus la înregistrarea unei asemenea scor. PDL va avea un candidat care va fi angrenat într-un nou test
electoral la nivelul sectorului 4 al Bucureştiului unde locul de deputat arondat Colegiului 19 va fi vacantat prin demisia parlamentarului PC, Daniela Popa din această funcţie.
„Se putea şi mai bine. Îl felicit pemtru că a avut curajul să candideze. Vom analiza foarte bine situaţia la sectorul 1, pentru că avem de pregătit un efort similar şi la Sectorul 4” a declarat la sosirea şedinţei BPN a PDL, Vasile Blaga.
Liderul Emil Boc a fost mult mai laconic în declaraţii. „Ai pierdut, continuă, ai învins, continuă” s-a limitat în aprecieri Boc.
Antena3.ro
era de stiut ca tinarul prigoana va inasa bataie si daca acum ar avea loc alegeri prezidentiale s-ar intimpla la fel cu mentiunea de a se lucra cinstit fara sa se fure