Steaua, învinsă cu 2-0 la Bucureşti de FC Sevilla

Echipa spaniolă FC Sevilla a învins Steaua Bucureşti cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, în Capitală, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei UEFA la fotbal, prin golurile marcate de Christian Poulsen (41) şi Frédéric Kanouté (76, penalty).

O victorie pe deplin meritată pentru deţinătoarea trofeului, în faţa unei formaţii care a părut departe de cea care a jucat sezonul acesta în Liga Campionilor. Steaua a resimţit acut lipsa lui Nicolae Dică şi pauza competiţională de iarnă, acesta fiind primul său meci oficial în 2007.

Sevilla are o ocazie de gol în chiar primul minut de joc, când Alfaro trage pe lângă poartă de la circa 14 metri, după o minge respinsă de Cernea. Steaua nu reuşeşte să se apropie de poarta lui Palop şi tot oaspeţii îşi creează situaţii periculoase. Adriano trimite un şut periculos, deviat de Ghionea (8). Tot Adriano reia cu capul slab, din câţiva metri, în braţele lui Cernea (30).

Prima şansă adevărată a Stelei vine în min. 34, de la Boştină, care trimite o minge cu boltă din colţul stâng al careului spaniol, dar Palop respinge de sub bară. Apoi, la corner, Ovidiu Petre marchează cu capul, dar arbitrul Mayer anulează golul pentru că stelistul comisese un evident fault în atac.

Cernea comite o gafă, ieşind cu mingea în braţe în afara careului, iar oaspeţii deschid scorul din lovitura liberă de la 16 metri: Daniel Alves trage puternic, mingea se strecoară prin zid, iar danezul Poulsen o reia în poartă de la circa 6 metri: 0-1 (41). Steaua caută egalarea şi pune presiune asupra careului andaluz, portarul Palop fiind nevoit să respingă o minge periculoasă recentrată de Thereau (45+1).

În debutul reprizei secunde, ocaziile de gol sunt tot la poarta noastră: Kerjakov are un şut semi-ratat, dar deviat de Ghionea şi reţinut cu greu de Cernea (52); Kerjakov colaborează bine cu Dani Alves, însă brazilianul nu ajunge la centrarea rusului (61).

Steaua nu reuşeşte să se apropie de poarta lui Palop, greşeşte mult la construcţie, iar Sevilla conduce jocul din toate punctele de vedere. Echipa andaluză îşi măreşte avantajul în min. 76, dintr-un penalty obţinut de Kerjakov (faultat de Goian) şi transformat de Kanouté: 0-2.

Sevilla a avut chiar şi şansa golului trei, dar Chevanton a tras prost de la 18 metri (90). Steaua a irosit oportunitatea golului de onoare în prelungiri (90+4), Thereau trimiţând mingea slab cu capul în braţele portarului Palop.

O victorie clară, meritată a echipei iberice, care şi-a dovedit clasa. Steaua a jucat slab, perioada lungă de inactivitate cauzată de pauza de iarnă lăsând urme. Steliştii sunt practic eliminaţi din competiţie, nu atât din cauza jocului lor sub aşteptări, cât mai ales a siguranţei arătate de Sevilla în joc.

Meciul revanşă este programat pe 22 februarie, la Sevilla, de la ora 21,45 (ora României).

Steaua BucureÅŸti – FC Sevilla 0-2 (0-1)

Au marcat: Christian Poulsen (41), Frédéric Kanouté (76, penalty).

BucureÅŸti, Stadion ‘Steaua’: 25.000 spectatori.

Arbitri: Florian Mayer, la centru; Peter Henes, Kai Voss, arbitri asistenţi; Michael Weiner, arbitru de rezervă (toţi din Germania); Observator UEFA: Carlos Manuel Ferreira Matos (Portugalia).

CartonaÅŸe galbene: Puerta (6), Ghionea (12), P. Marin (72), Ocio (80).

Statistica UEFA: şuturi: 7-8 (pe poartă: 5-2); faulturi: 15-14; ofsaiduri: 2-3; cornere: 5-1; posesia mingii: 47%-53%.

Au evoluat echipele:

Steaua: 12. Cornel Cernea – 27. Stelian Stancu (26. Marius Croitoru, 81), 3. Dorin Goian, 24. Sorin Ghionea, 18. Petre Marin – 6. Mirel Rădoi (căpitan), 8. Ovidiu Petre (22. Sorin Paraschiv, 58), 11. Gabriel BoÅŸtină – 16. Bănel Nicoliţă, 9. Valentin Badea (14. Vasilică Cristocea, 61), 21. Cyril Thereau. Antrenor: Cosmin Olăroiu.

Rezerve neutilizate: 1. Andrey – 17. Eugen Baciu, 19. VictoraÅŸ Iacob, 28. Gigel Coman.

FC Sevilla: 1. Andrés Palop – 24. Andreas Hinkel, 14. Julien Escudé, 20. Aitor Ocio (căpitan), 4. Daniel Alves – 6. Adriano Correia (3. David Escudero Castedo, 33), 8. Christian Poulsen, 16. Antonio Puerta, 25. Enzo Maresca – 27. Alfaro (12. Frédéric Kanouté, 68), 9. Aleksandr Kerjakov (7. Ernesto Chevantón, 77). Antrenor: Juande Ramos.

Rezerve neutilizate: 13. David Cobeno – 5. Sergio Valente, 18. José Luis Martí, 32. Federico Julian Fazio.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*