EVZ: Casuneanu, pacalit

casuneanu.jpgCostel Căşuneanu ar fi fost dus de nas de judecătorul Florin Costiniu, care i-ar fi promis un verdict imposibil pentru a păstra mita primită. Cercetat pentru cumpărare de influenţă în dosarul „Cătălin Voicu”, judecătorii au ajuns la concluzia că omul de afaceri Costel Căşunea nu ar fi fost dus de nas atât de senatorul PSD, cât şi de judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei Civile a Curţii Supreme. Cei doi i-ar fi promis „Regelui asfaltului”, pentru a nu fi nevoiţi să-i restituie acestuia şpaga plătită, „foloase necuvenite în cuantum de 200.000 de euro”.

Aceasta este concluzia Completului de nouă magistraţi al Curţii Supreme, care au dat publicităţii, ieri, motivarea deciziei lor de a-i ridica lui Căşuneanu interdicţia de a părăsi localitatea Oituz (judeţul Bacău), impusă de procurorii anticorupţie.

Decizii greu de demontat

Concret, judecătorii arată că, în ciuda „numeroaselor intervenţii ale lui Voicu şi Costiniu pe lângă magistraţii Curţii Supreme, învestiţi cu soluţionarea litigiului dintre SC Pa&Co International SRL Bacău (firma lui Costel Căşuneanu) şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, privind o serie de licitaţii, aceştia din urmă au pronunţat o soluţie defavorabilă omului de afaceri”.

Deşi erau conştienţi de faptul că deciziile definitive ale Curţii Supreme sunt practic imposibil de anulat, Costiniu şi Voicu „l-au asigurat pe Căşuneanu că se vor ocupa în continuare să găsească o modalitate prin care soluţia adoptată de instanţă să fie desfiinţată şi, ulterior, Curtea să adopte o altă decizie, favorabilă lui”, notează magistraţii în motivare. Asta însă după ce Căşuneanu achitase deja şpaga pretinsă de cei doi, pentru a avea câştig de cauză la Curtea Supremă.

În schimbul intervenţiilor sale pe lângă Costiniu, Cătălin Voicu „a pretins şi primit de la Costel Căşuneanu foloase necuvenite în cuantum de 200.000 de euro”.

Conştient de faptul că telefoanele îi erau ascultate – după cum a şi declarat în momentul în care a fost reţinut -, senatorul Voicu „a folosit în discuţiile purtate cu Căşuneanu termenul de împrumut, pentru a disimula fapta de corupţie”, mai subliniază judecătorii.

Procedură încălcată

Potrivit acestora, la baza ridicării interdicţiei impuse afaceristului ar sta şi faptul că procurorii ar fi încălcat procedura penală atunci când ar fi aplicat această măsură. Mai exact, opt dintre cei nouă magistraţi din complet au ajuns la concluzia că omul de afaceri ar fi trebuit să fie audiat înainte de anchetatori, ceea ce nu s-a întâmplat, aceştia din urmă „îngrădindu-i practic drepturile civile”.

OPINIE SEPARATĂ

Procedură încălcată şi de judecători

Potrivit documentului, judecătoarea Elena Cârcei – una dintre contracandidatele judecătoarei Lidia Bărbulescu la şefia Curţii Supreme – a fost cea care a avut o opinie separată faţă de cea a colegilor săi, invocând vicii de procedură şi în modul în care cea mai importantă instanţă din ţară a decis să-i ridice lui Costel Căşuneanu interdicţia de a părăsi Oituzul.

Magistratul a cerut, printre altele, trimiterea dosarului în cauză la un complet de trei magistraţi al Curţii Supreme, care să decidă dacă măsura procurorilor este sau nu legală. Astel, Elena Cârcei a subliniat că, în primă instanţă, solicitarea afaceristului de a-i fi ridicate interdicţiile impuse de anchetatori a ajuns pe masa unui singur judecător, când, legal, ar fi trebuit să fie soluţionată de un complet de trei magistraţi.

integral SURSA

Comentarii

  1. Vreti sa stiti cum arata un golan spoleit ? Uitati-va la Casuneanu ! Daca Nadia Comaneci , Radu Beligan , Vasile Alecsandri si altii fac faima si cinstea Bacaului , in contrapartida alde Hrebenciuc , Iacubov , Casuneanu , Stavarache , Lefter , Paler , Berca si alte naparci ca ei ne fac de rasul tarii…
    Sa-i izgonim dintre noi , ca mult rau ne mai fac !!!

  2. vox populi a zis:

    Santem zguduiti de uimire…cum a fost posibil!…Propun o colecta publica pentru recuperarea pagubii..

Adauga un comentariu

*