Studenţii români pot munci în Marea Britanie 20 de ore pe săptămână

Departamentul pentru Muncă în Străinătate informează că studenţii români au drept de muncă în Marea Britanie în limita a 20 de ore pe săptămână, trebuind să obţină în prealabil de la Home Office un certificat, care se eliberează gratuit.

Pentru obţinerea certificatului, studenţii trebuie să facă dovada studiului la o unitate de învăţământ înscrisă în Registrul de Instituţii Educaţionale al Ministerului de Educaţie britanic. O listă cu aceste instituţii poate fi găsită la www.dfes.gov.uk/providersregistred/.

Obţinerea certificatului durează, în medie, 20 de zile lucrătoare. Certificatul este valabil pentru orice angajator, nefiind necesară solicitarea unui nou certificat în cazul schimbării locului de muncă.

Din informaţiile remise Departamentului pentru Muncă în Străinătate de către Ambasada României la Londra, se prefigurează ca, până la vacanţa de Paşte, să fie remediată omisiunea legată de conferirea dreptului pentru studenţii români de a munci cu normă întreagă pe durata vacanţei şcolare (textul legii care reglementează accesul lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa britanică a muncii are o omisiune sub acest aspect, restricţionând dreptul de muncă al studenţilor la 20 de ore pe săptămână, indiferent de perioada din an, respectiv perioada de curs sau de vacanţă).

În cazul liber profesioniştilor, nu este obligatorie obţinerea unei autorizaţii de la Home Office.

Este recomandabilă însă deţinerea acestei autorizaţii, deoarece, în caz de control al echipelor Home Office va fi evitată eventualitatea primirii unei amenzi pentru lucru ilegal, a cărei valoare este de 1.000 de lire sterline.

În general, criteriul pe baza căruia Home Office evaluează veridicitatea calităţii de liber-profesionist pentru o persoană care se auto-declară în acest fel este prestarea muncii/serviciului pentru angajatori diferiţi. În situaţia încasării de venituri lunare de la acelaşi angajator, situaţia este pasibilă de a fi considerată drept muncă ilegală. În special sectorul construcţiilor ocazionează numeroase astfel de situaţii.

Adauga un comentariu

*