Locuinţele ANL vor fi cumparate la un preţ unic naţional

Tinerii care locuiesc in chirie, in locuinţe construite prin Agenţia Naţionala pentru Locuinţe (ANL), işi vor putea cumpara casele la un preţ unic naţional, care va fi anunţat la sfarşitul acestei saptamani, printr-un ordin comun al Ministerelor Dezvoltarii Regionale şi Finanţelor Publice, a anunţat ministrul de resort, Elena Udrea, la reuniunea primarilor de oraşe din Romania. Aceasta considera ca astfel se va elimina diferenţa foarte mare de preţ intre un apartament ANL construit in Bucureşti şi unul in provincie, singura diferenţa care va ramane fiind cea a terenului, dar numai daca se ia decizia ca acesta sa se vanda şi sa nu mai ramana in concesiune cum este in prezent. „Preţul este unic la nivel naţional şi faciliteaza in felul acesta sa scapam de procedura de evaluare. Apartamente pe care noi le contractam la preţuri aproape egale la nivel naţional se vand la preţuri foarte mult diferite, in funcţie de evaluatorii care fac evaluarile. Diferenţa o da terenul intotdeauna. Noi construim la fel, diferenţele sunt foarte mici la mp, diferenţa o da insa terenul“, a explicat Elena Udrea.

Adauga un comentariu

*