Tăriceanu: Băsescu ne ia de proşti pe toţi

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu s-a arătat consternat marţi seara de intervenţia preşedintelui Băsescu la televiziunea publică, în care acesta a susţinut că intervenţia legată de ALRO Slatina a fost făcută în baza interesului naţional.

‘Sunt consternat de felul în care preÅŸedintele încearcă să ne ia de proÅŸti pe toÅ£i, să ne mintă pe toÅ£i în faţă ÅŸi să ne spună că intervenÅ£ia pe care a făcut-o prin intermediul consilierul prezidenÅ£ial Stolojan era corectă pentru că era în favoarea unei fabrici care nu ÅŸtiu ce făcea, se ocupa cu producÅ£ia de aluminiu’, a declarat premierul Tăriceanu, chiar înainte de a se urca în avion ÅŸi a pleca spre Japonia.

Rezultatul acestei intervenţii, a arătat premierul, îi ustură la buzunare pe cei 22 de milioane de români, care ajung să plătească mai mult pentru curentul electric, în timp ce profiturile companiei respective cresc.

‘Stau ÅŸi mă întreb dacă în acest fel preÅŸedintele apără interesul naÅ£ional. Care este interesul naÅ£ional? Interesul naÅ£ional este de partea cetăţenilor sau în altă parte? Pentru mine, sigur că această întrebare nu este decât una retorică, pentru că este evident că în acest fel nu poate fi vorba de intervenÅ£ia preÅŸedintelui în favoarea interesului românilor ÅŸi a interesului naÅ£ional’, a declarat ÅŸeful executivului.

El a subliniat că, într-o Å£ară normală, astfel de intervenÅ£ii nu ar fi rămas nesancÅ£ionate de autorităţile competente: ‘ÃŽntr-o Å£ară normală, o astfel de o asemenea metodă, de intervenÅ£ie brutală în economie, ar genera în mod automat o anchetă a autorităţilor competente, în speţă justiÅ£ia’, a arătat premierul.

Acesta a mai arăta că, pentru o ţară europeană, cum ar trebui să fie România, mentalităţile oamenilor politici de astăzi s-au schimbat foarte puţin.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*