Proiectul Legii Educaţiei este in dezbatere publica

Proiectul Legii Educaţiei Naţionale a fost aprobat in şedinţa de guvern de la Iaşi, urmand sa intre in dezbatere publica. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat ca va participa la dezbaterile din teritoriu, alaturi de directorii din şcoli. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Invaţamant (FSLI), Aurel Cornea, a spus ca doua saptamani de dezbatere publica a proiectului Legii Educaţiei este un timp foarte scurt. „Legea are ca punct de pornire, in elaborarea şi susţinerea ei, Pactul naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele parlamentare şi organizaţiile non-guvernamentale reprezentative. De asemenea, legea are la baza Strategia pentru educaţie şi cercetare pentru societatea cunoaşterii, strategie semnata de sindicatele reprezentative ale cadrelor didactice”, a spus premierul Emil Boc. De asemenea, proiectul a fost reanalizat pentru a fi pus in concordanţa cu o decizie a Curţii Constituţionale. „In urma deciziei Curţii Constituţionale, am reevaluat acest proiect pe care astazi il supunem dezbaterii publice, in vederea adoptarii de catre Parlament”, a menţionat Emil Boc. Dupa dezbaterea publica, proiectul de lege va reveni la Guvern, pentru aprobare, Executivul urmand sa-l trimita la Parlament, in vederea dezbaterii şi adoptarii. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat ca va discuta personal, in urmatoarele doua saptamani de dezbatere publica, cu directorii de şcoli din teritoriu. „Dorinţa mea este ca toţi directorii din Romania sa auda din partea ministrului ceea ce aceasta lege conţine pentru ei. Eu nu cred in reforme, in modernizari, care sa fie facute printr-un fax trimis din minister in teritoriu. Cred ca dezbaterea publica sanatoasa este explicarea in detaliu a masurilor care sunt in aceasta lege, care este esenţiala pentru insanatoşirea sistemului educaţional din Romania şi pentru a raspunde necesitaţilor copiilor noştri şi parinţilor”, a adaugat Daniel Funeriu. El a atras atenţia asupra copiilor din mediul rural, afirmand ca cea mai mare rezerva a dezvoltarii Romaniei se afla anume in aceasta zona.

Legea, discutata cu sindicatele

Ministrul Educaţiei a mai spus ca opţiunile majore au fost discutate cu toţi liderii sindicali, iar proiectul Legii Educaţiei va putea fi accesat de toata lumea. „Discuţia cu sindicatele este foarte importanta, dar nu este singura pentru ca, repet, aceasta lege se adreseaza copiilor, parinţilor şi profesorilor din Romania”, a mai spus Funeriu, adaugand ca la dezbateri vor fi invitate şi asociaţiile parinţilor şi cele ale studenţilor.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Invaţamant (FSLI), Aurel Cornea, a spus ca doua saptamani de dezbatere publica a proiectului Legii Educaţiei este un timp foarte scurt pentru un act normativ de o asemenea importanţa, conform Mediafax. „O lege de o asemenea importanţa nu poate fi pusa in dezbatere publica numai doua saptamani, la repezeala. Ea ar fi trebuit discutata in colectivele de profesori, parinţi, societatea civila, astfel incat fiecare aspect al legii sa fie insuşit de toata lumea”, a mai spus Aurel Cornea.

Adauga un comentariu

*