Statul român plăteşte pentru condiţiile în care sunt trataţi deţinuţii în penitenciare. S-a întâmplat de zece ori de la începutul lui 2009 şi până acum. România a fost condamnată la CEDO pentru încălcarea articolului 3 al Convenţiei privind tortura, dar despăgubirile nu au pe atât de multe zerouri pe cât îşi doresc deţinuţii.
Florea Valentin Ignat mai are un an de ispăşit din cei patru la care a fost condamnat pentru furt, în 2007. Ar fi scăpat până acum de pedeapsă, dacă nu ar fi fost rănit, susţine Valentin Ignat, în timpul revoltei din penitenciare. A fost operat de două ori din cauză că polidiscopatia căpătată în 2008 ar fi recidivat. Judecătorii i-au întrerupt de două ori pedeapsa pe motive de sănătate. Dar bărbatul susţine că nu se poate vindeca fără fizioterapie.
Florea Valentin Ignat şi-a câştigat dreptul la tratament în urma unor decizii ale instanţelor civile, dar nu a renunţat nici la ideea de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acolo unde ajung, de altfel, mii de plângeri ale deţinuţilor români. Un procent extrem de mic intră în discuţia Curţii, pentru că restul sunt clasate ca inadmisibile. „Se reclamă în primul rând lipsa unui proces echitabil şi în cele din urmă condiţiile de detenţie. Multe dintre aceste plângeri privesc situaţii din perioada 1998-2000”, a declarat un agentul guvernamental, Horaţiu Răzvan Radu.
Deţinuţii cer să fie despăgubiţi cu sume astronomice. Răspunsurile judecătorilor europeni nu sunt însă pe măsură. O orădeancă, fostă judecătoare, condamnată la 11 ani de închisoare pentru corupţie, a primit 500 de euro despăgubire, din cele aproape 10 milioane de euro solicitate drept daune pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil şi condiţiile de detenţie. Cea mai mare sumă cu care a fost despăgubit un deţinut nu depăşeşte 10.000 de euro.
